Istorie - Bacalaureat - Teste
Format: 17× 24
Nr. pagini: 240
Tip carte: carte
29,00 lei
Istorie - Bacalaureat - Teste se adreseaza elevilor de clasa a XII-a care se pregatesc pentru sustinerea examenului de bacalaureat, dar si profesorilor, care pot folosi lucrarea in evaluarea elevilor la clasa. Cartea contine 70 de teste cu modele de rezolvare care acopera toate continuturile propuse de programa scolara: popoare si spatii istorice, oamenii, societatea si lumea ideilor, statul si politica, relatiile internationale. Culegerea este un ghid de pregatire pentru bacalaureat, oferindu-le elevilor o varietate de surse istorice care constituie un real ajutor in sistematizarea cunostintelor dobandite la orele de curs.
SUBIECTUL 1:
Acest prim subiect iti va cere, in general, sa rezolvi niste cerinte pe baza unor texte date...extrem de usor.
Ce trebuie sa stii?:
- secolele: un secol = 100 ani,deci , secolul I este de la anul 1 la 100, secolul II este de la 101 la 200...secolul V de la 401 la 500... secolul XII de la 1101 la 1200......secolul XX de la 1901 la 2000 iar secolul XXI de la 2001 la 2100;
- selectarea a doua informatii aflate in relatie cauza-efect: simplu...din ce cauza s-a intamplat ce s-a intaplat si,apoi, efectul...consecinta acelei cauze;
-doua razboaie si doua tratate de pace pentru fiecare secol + intre cine si contextul: (...va urma...).
SUBIECTUL AL 2-LEA:
- selectarea anumitor informatii din text (ca si la subiectul precedent);
- caracteristici ale regimurilor democratice si totalitare,secolul XX: cate o caracterisica sau doua a unui regim democratic sau totalitar din secolul trecut;
- prevederile unei constitutii adoptata de catre statul roman.
SUBIECTUL AL 3-LEA:
Eseuri,eseuri si din nou eseuri...
Ai la dispozitie, in continuare, o lista cu titlurile unor eseuri care, mai mult ca sigur, unul dintre acestea va trebuie sa-l redactezi in timpul examenului de Bacalaureat,proba Istoria Romanilor. (stiu,fara aceasta informatie erati pierduti...)
2. Implicarea istoricilor in abordarea romanitatii romanilor;
3. Statele medievale in spatiul romanesc;
4. Politica anti-otomana a voievozilor romani, secolele XV-XVI;
5. Institutiile centrale in spatiul medieval;
6. Spatiul romanesc in secolele XVIII-XX;
7. Romania si "criza orientala";
8. Proiectele politice romanesti,secolele XVIII-XX;
9. Statul roman modern de la proiect politic la Romania Mare;
10. Relatiile internationale ale Tarilor Romane/Romaniei,secolele XIX-XX;
11. Romania in Primul Razboi Mondial;
12. Romania in perioada "Razboiului Rece";
13. Romania in timpul regimului comunist;
14. Regimul national-comunist in Romania;
15. Stalinism si disidenta anti-comunista in Romania;
16. Statul roman si constitutiile sale;
17. Regimurile totalitare in perioada interbelica;
18. Regimurile democratice in perioada interbelica;
19. Regimurile totalitare in perioada postbelica;
20. Regimurile democratice in perioada postbelica;
21. Romania post-decembrista.
Poti invata tot numai din eseurile pe care le vei gasi in cartea recomandata de carte mine.
In continuare,iti voi recomanda niste lectii pe care ar fi bine sa le inveti/repeti:
Romania in perioada Razboiului Rece
La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial Romania a fost plasata in zona tarilor invinse. Revenirea la democratie a fost de scurta durata din cauza deciziei de la Ialta privind impartirea zonelor de influenta si a prezentei Armatei Rosii in tara.
Dupa impunerea regimului comunist Romania a devenit membra a Tratatului de la Varsovia. Romania a sustinut decizia URSS de a actiona impotriva autonomiei Iugoslaviei condusa de Iosip Broz Tito, de a elimina comunistii iugoslavi din Comintern si de izola economic si politic statul vecin. Romania si-a reconciliat relatiile cu Iugoslavia in 1956.
Dupa moartea lui Stalin (1953), a urmat o perioada de „dezghet” politic permisa de noul lider de la Kremlin, Hrusciov.
Gheorghe Gheorghiu-Dej a acceptat destalinizarea, dar a ramas fidel politicii sovietice, fapt dovedit si de atitudinea sa fata de revolutia antisovietica din Ungaria din 1956, cand a acceptat sa contribuie la infrangerea ei.
Distantarea Romaniei fata de Moscova
Profitand de perioada de „dezghet” politic, Gheorghe Gh.-Dej a initiat negocierile cu Hrusciov in vederea retragerii Armatei Rosii de pe teritoriul tarii, fapt petrecut in 1958.
Distasntarea Romaniei fata de Uniunea Sovietica a inceput in 1964, odata cu constituirea planului Valev in cadrul caruia Romaniei ii revenea rolul de a furniza produse agricole tarilor care faceau parte din CAER.
Politica de distantare a culminat cu Declaratia din 1964 , prin care s-a aratat ca fiecare stat comunist este liber sa-si decida soarta respingand orice subordonare fata de un alt stat sau partid. Din aceasta perioada Romania se orienteaza spre un regim national-comunist.
Romania manifesta dechidere in relatiile internationale stabilind relatii diplomatice cu Republica Federala Germana (1967) si cu Israelul, devine membra a FMI si a Bancii Mondiale, se declara impotriva cursei inarmarilor in special a inarmarilor nucleare, iar in 1968 refuza sa participe la invadarea Cehoslovaciei de catre trupele Pactului de la Varsovia.
Aparenta orientare a Romaniei spre Vest a fost infirmata de politica neostalinista adoptata de Romania dupa vizitele lui Ceausescu in China si Corea de Nord in anii 70.
Criza economica, cultul exacerbat al conducatorului, privatiunile suportate de populatie au dus la prabusirea, in 1989, a regimului ceausist la falimentul comunismului in Romania.
RAZBOIUL RECE
O consecinta a celui de-al doilea razboi mondial a fost aparitia a celor doua mari supraputeri: SUA si URSS. SUAreprezenta lumea libera, organizata dupa modelul democratiei occidentale, iar URSS reprezenta lumea comunista organizata dupa modelul sovietic al„democratiilor populare”.
Strategii ale SUA pentru a opri expansiunea URSS :
Plan economic
Pentru a ori expansiunea sovietica, SUA au initiat Planul Marshall prin care au oferit sprijin financiar tarilor. Primele de care au beneficiat de acest ajutor au fost Greciasi Turcia. De asistenta financiara americana a beneficiat Europa Occidentala. Tarile comuniste din Estul Europei, la solicitarea lui Stalin, au refuzat acest ajutor.
Plan militar
12 state Occidentale semneaza Pactul Atlantic pe baza caruia se formeaza, in 1949, Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). In acelasi an URSS realizeaza prima explozie nucleara, iar in 1955, formeaza Pactul de la Varsovia (alianta politico-militara a tarilor comuniste din Estul Europei: Republica Democratica Germana, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, Romania, Bulgaria sub control sovietic)..
Cursa inarmarilor intre SUA si URSS si crizele politice
- 1948 – blocada Berlinului. URSS a blocat accesul feroviar si stradal spre Berlinul de vest.
- 1962- criza rachetelor. Rachetele, instalate de URSS in Cuba, purtand focoase termonucleare si avand o raza medie de actiune de 2000 Km puteau sa loveasca importante orase americane in primul rand Washington.
- Lungi confruntari militare intre SUA si URSS au avut in timpul razboiului din Corea- 1950-1953 (razboiul purtat intre Corea de Nord, sprijintita de China si URSS, si Corea de Sud, spijintita de SUA, s-a incheiat cu un armistitiu, Corea de Nord retragandu-se dincolo de paralela 38 grade, granita stabilita intre SUA si URSS dupa cel de-al doilea razboi mondial) si a razboiul din Vietnam (1959-1975, desfasurat intre Vietnamul de Nord, sprijinit de China si URSS, si Vietnamul de Sud, sprijinit de SUA, s-a incheiat cu infrangerea SUA si unificarea Vietnamului sub autoritate comunista);
- In ani 70 URSS sustin miscari protocomuniste in America latina si Africa, iar in 1979 invadeaza Afganistanul;
- Dupa 1985, reformele interne au redus implicatiile URSS pe plan extern.
Constitutia din 1991
Elaborarea noii Constitutii a intampinat dificultati legate de conflictul pute-re-opozitie. Dupa un an de dezbateri, noua Constitutie a fost aprobata prin referen-dumul din decembrie 1991. Se reinstaureaza statul de drept, intemeiat pe separarea puterilor, responsabilitatea guvernamentala, drepturi si libertati cetatenesti. Pluralis-mul a devenit in societatea romaneasca o conditie si o garantie a democratiei.
Constitutia a stabilit tot republica drept forma de guvernamant, impartita in:
- Presedinte - ales la 4 ani prin vot universal (de la 18 ani);
- Puterea legislativa - Parlamentul - redevine bicameral (Senat si Camera Deputatilor), ales la 4 ani;
- Puterea executiva - Guvernul;
- Puterea judecatoreasca - Curtea Suprema de Justitie.
Fata de Constitutia din 1923, pe a avut-o ca model, noua lege a creat institutii noi precum Curtea Constitutionala, care vegheaza asupra constitutionalitatii legilor, si Avocatul poporului, care apara drepturile si libertatile cetatenesti in raport cu autoritatile publice.
In conditiile desfasurarii procesului de integrare europeana, Constitutia din 1991 a fost revizuita in 2003 pentru a fi in concordanta cu noile realitati impuse de viitoarea aderare a Romaniei la UE. Articolele revizuite au fost supuse aprobarii natiunii prin referendumul din octombrie 2003. Din acest moment mandatul presedintelui se prelungeste la 5 ani.
Regimul national-comunist - Nicolae Ceausescu
Dupa moartea lui Gheorghe Gheorghidiu Dej din martie 1965, la conducerea PCR este numit Nicolae Ceausescu, noul Secretar General. Pentru a-si consolida imaginea de lider cu o viziune noua, acesta a luat hotararea de a liberaliza societatea, ceea ce s-a si intamplat intre anii 1965-1971.
Masuri pe plan intern:
- noua Constitutie din 1965 care mentioneaza noua denumire a statului;
- reabilitarea unor fosti lideri nedreptatiti de Gh. G. Dej;
- a fost permisa existenta unor magazine in regim de semiproprietate;
- s-a investit in dezvoltarea industriei;
- deschiderea spre o noua cultura cu accente romanesti, creste ponderea disciplinelor exacte, se pune mai putin accent pe marxism, limba rusa e treptat redusa din scoli, iar ulterior va disparea in favoarea celor straine (eng, fr, germ);
- conditiile de viata s-au imbunatatit si s-a putut calatori in strainatate;
Politica externa:
- 1967 - reluarea relatiilor cu Republica Federala Germana;
- 1968 - in Cehoslovacia are loc o ampla miscare de opozitie la adresa sistemului comunist, numita Primavara de la Praga. Nicolae Ceausescu a atins apogeul popularitatii sale cand, vorbind in numele partidului si statului, dar si al natiunii romane, condamna in termeni duri interventia trupelor Tratatului de la Varsovia imptriva reformelor politice din Cehoslovacia (interventie la care el refuza sa participe, fiind singurul lider comunist care ia aceasta atitudine). Aceasta opozitie fata de URSS, ca si alte decizii in politica externa opuse liniei comune a statelor comuniste, l-au transformat pe viitorul dictator , din perspectiva tarilor occidentale, intr-un lider regional important, vazut ca o fisura in monolitul comunist est-eurpean;
- 1969 - datorita curajului lui Ceausescu, Romania este vizitata pentru prima data de un presedinte al SUA, Richard Nixon; in acest fel, regimul comunist de la Bucuresti incerca sa sublinieze faptul ca este autonom in relatiile internationale fata de Uniunea Sovietica;
- 1969 - Romania a fost prima tara comunista care a fost acceptata in Fondul Monetar International. Aceasta institutie financiara mondiala are drept principiu intr-ajutorarea dintre membrii sai cu fonduri necesare iesirii din situatiile de criza.
Din 1971, dupa vizitele lui Ceausescu in China si Coreea de Nord, se pune capat liberalizarii si se impune tot mai strict controlul partidului in viata economica, politica si culturala.
- are loc o concentrare totala a functiilor de stat si partid in mana lui Ceau-sescu, care primeste in 1974 functia de presedinte de republica; rudele si membrii familiei sunt promovati in functii politice (sotia sa, Elena Ceausescu, va deveni prim-viceprim-ministru);
- cultul personalitatii cunoaste o dezvoltare fara precedent si chiar va atinge dimensiuni grotesti, Ceausescu fiind prezentat in toate mijloacele de informare drept “stralucitul conducator”;
- in plan cultural, este declansata o actiune de intarire a ideologiei comuniste prin asa-numita revolutie culturala, aceasta avand ca scop crearea omului nou indoctrinat si supus regimului;
- cenzura se inaspreste, iar mass-media devine un instrument de propaganda a sefului de stat si a partidului;
- securitatea urmarea si aresta pe toti cei care aveau opinie diferita;
- se lanseaza proiecte ambitioase pe baza unor imprumuturi (constructia de combinate siderurgice si a Casei Poporului), dar care baga tara in datorii, dupa 1980 ajungand la aproape 11 miliarde de dolari;
- datorita datoriilor, conditiile de viata ale populatiei se degradeaza, iar alimentele si bunurile de prima necesitate sunt rationalizate;
Politica externa:
- 1975 - Romania a participat la Conferinta pentru Securitate si Cooperare Europeana de la Helsinki, unde Ceausescu a semnat Actul Final care prevedea respectarea drepturilor omului;
- 1985 - contextul extern a devenit mai favorabil in Europa dupa venirea la putere in URSS a lui Mihail Gorbaciov. Acesta a initiat o serie de reforme care aveau drept obiectiv sa faca socialismul performant din punct de vedere economic. Politica interna abuziva promovata de Ceausescu, precum si refuzul acestuia de a accepta politica de reforme a lui Gorbaciov au dus la izolarea Romaniei pe plan extern. Totodata, regimul lui Ceausescu devenea tot mai izolat, deoarece Occidentul acuza ca in Romania sunt incalcate grav drepturile omului, ceea ce chiar se intampla. Acest comportament al lui Ceausescu l-au transformat, in preajma caderii regimului sau, in ultimul lider de tip stalinist al Europei. Abia dupa 1989 statul roman a putut relua legaturile normale cu statele occidentale.
Constitutiile comuniste
Datele la care au fost alcatuite cele trei constitutii comuniste nu sunt intamplatoare: 1948 se plaseaza imediat dupa desfiintarea completa a vechiului regim odata cu alungarea suveranului, 1952 marcheaza un moment important in
subordonarea completa a statului de catre nomenclatura comunista, iar 1965 este anul schimbarii liderului politic Gheorghe Gheorghiu Dej cu Nicolae Ceausescu.
Constitutia din 1948 - inspirata dupa modelul sovietic / stalinist din 1936.
- denumirea oficiala a tarii era Republica Populara Romana;
- a fost instituit regimul democratiei populare, cu princii ca: suveranitatea poporului si votul universal de la 18 ani, indiferent de sex;
- consfintea regimul monopartidic, intreaga putere apartinand PMR;
- dispare principiul separarii puterilor in stat, intrucat Marea Adunare Nationala (MAN) (unicamerala) devenea “organul suprem al puterii de stat”, aleasa din 4 in 4 ani;
- statua egalitatea in fata legii pentru toti cetatenii si afirma largi drepturi si libertati cetatenesti: dreptul la munca, la invatatura, libertatea individuala, libertatea presei etc, insa acestea au fost grav incalcate in timpul regimului comunist;
- prevederile economice pregatesc trecerea intregii economii sub controlul statului, deoarece se prevedea ca mijloacele de productie, bancile si societatile de asigurare pot deveni proprietatea statului;
Constitutia din 1952 - nu aduce modificari esentiale.
- consfintea totala aservire a Romaniei fata de Uniunea Sovietica;
- se vorbeste despre rolul de conducator al PMR.
Constitutia din 1965 - nu aduce modificari esentiale.
- schimba denumirea tarii in Republica Socialista Romania, considerand ca s-a ajuns la un inalt stadiu de dezvoltare in drumul spre comunism;
- denumirea PMR devenea Partidul Comunist Roman (PCR);
- prin revizuirea din 1974 se infiinta functia de presedinte al Romaniei, evident, detinuta de Nicolae Ceausescu.
Toate constitutiile comuniste au reprezentat vointa unui singur partid si au legitimat totalitarismul si oprimarea.
Regimul stalinist - Gheorghe Gheorghiu Dej
Gheorghe Gheorghiu Dej a fost Secretar General al PCR din 1945.
In martie 1945, s-a legiferat noua reforma agrara prin care erau expropriate 1.500.000 ha de teren, cu care erau improprietarite peste 900.000 de familii de tarani. Aceasta masura a inlaturat marii proprietari de pamant, incercandu-se astfel atragerea taranimii de partea comunistilor. In aceasta perioada se vehicula sloganul "Ana, Luca, Teo, Dej - bagă spaima în burghezi".
O prima forma a rezistentei anticomuniste din Romania a reprezentat-o lupta din munti. Organizarea primelor nuclee de lupta anticomunista s-a realizat in a doua parte a anului 1945, devenind din ce in ce mai vizibile odata cu cresterea influentei PCR. Cele mai importante grupuri de rezistenta armata au fost Haiducii Muscelului, Haiducii lui Avram Iancu si Sumanele Negre. In zona Muscelului si in zona Muntilor Fagaras au avut loc puternice ciocniri cu trupele Securitatii. Depasite numeric si fara prea multe provizii si munitii, aceste grupuri au fost decimate de catre puterea comunista.
In februarie 1948, PCR isi schimba denumirea in Partidul Muncitoresc Roman, in urma unificarii cu PSD, devenind astfel unicul partid.
Odata incheiata distrugerea vechiului regim politic si a principalelor sale institutii, comunistii au continuat sovietizarea Romaniei prin impunerea statului totalitar si al controlului complet asupra societatii. Sunt constituite organele de represiune: Securitatea (1948) si Militia (1949), menite sa reprime rezistenta.
Din randul “dusmanilor poporului”, anihilati fizic de catre organele de represiune comuniste, au facut parte membri marcanti ai partidelor istorice interbelice, oameni de cultura, slujitori ai bisericii si multi altii. Majoritatea celor care au avut o functie publica, in orice domeniu, pana in 1945, au cunoscut teroarea sistemului comunist al penitenciarelor si coloniilor de munca. Se poate vorbi, asadar, de existenta, pana in 1964, unui adevarat gulag in Romania. Este cazul inchisorilor de la Galati si Ramnicul Sarat, al santierelor de la Canalul Dunare-Marea Neagra, precum si al coloniilor de munca fortata.
Un obiectiv important al noii puteri l-a constituit transformarea vechii economii de piata intr-o economie centralizata. In acest scop, este organizata nationalizarea principalelor mijloace de productie si trecerea lor in proprietatea statului (1948). Se introduce cenzura asupra presei, dogma marxist-leninista devine obligatorie in scoli, iar legea invatamantului din 1948 va introduce limba rusa din clasa a III-a. Religia, ca obiect de studiu, a fost inlocuita cu istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) si cu geografia tot a URSS.
PCR a desfășurat în perioada 1949-1962 procesul de colectivizare sau transformare socialista a agriculturii, ce a constat în confiscarea proprietatilor agricole private si comasarea lor în ferme agricole administrate de stat. Acum au luat fiinta, dupa modelul sovietic, gospodariile agricole (Cooperativele Agricole de Productie), proces care va intampina o mare rezistenta din partea taranimii. Este momentul in care intervin organele de represiune, cu misiunea de a-i convinge pe tarani de binefacerile regimului socialist. Totodata, se adopta modelul sovietic al controlului si planificarii economice prin planuri cincinale.
O alta caracteristica a represiunii comuniste a reprezentat-o fenomenul deportarilor. Incepute in 1951, deportarile din Banat (initial 40.000 persoane) in zonele aride din Baragan au insemnat distrugerea a numeroase familii.
Gheorghe Gheorghiu Dej a obtinut controlul total asupra partidului abia in anul 1952, cand, cu sprijinul lui Stalin, inlatura gruparea de la varful PCR care se afla in rivalitate cu el, in frunte cu Ana Pauker. Aceste eliminari, soldate cu arestari, executii sau condamnari pe viata, au fost urmate de altele, mult mai numeroase, la toate nivelurile vietii de partid.
Activitatea externa a tarii, inclusiv Razboiul Rece (1946-1991):
La sfarsitul celui de al Doilea Razboi Mondial intre fostii aliati (SUA si URSS) au aparut neintelegeri care au degenerat in Razboiul Rece. Acesta a imbracat forma unei succesiuni de crize politice, potentata de o cursa a inarmarilor (nucleare si nu numai) intre SUA si URSS. Totodata, statele-satelit ale URSS, printre care si Romania, au fost nevoite sa urmeze pozitia Moscovei in acest conflict.
- 1946 - Winston Churchill afirma ca a aparut o “cortina de fier” ce mar-cheaza separarea ideologica intre estul Europei si restul continentului, intre comunism si democratie.
- 1947 - semnarea Tratatului de pace de la Paris (explicat mai sus);
- 1947 - refuzarea planului Marshall, sub presiunile Moscovei (a fost un plan de reconstructie conceput de SUA si destinat statelor afectate de al 2-lea RM);
- 1948 - tratat de prietenie si colaborare cu URSS;
- 1949 - devenim membru fondator al Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER) (avea scopul de a stimula comertul intre tarile din blocul estic);
- 1949 - fara Romania - SUA si majoritatea statelor democratice din vestul Europei semneaza pactul NATO (Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord, interesata in mentinerea pacii si apararea propriei independente prin solidaritate politica si printr-o forta militara defensiva corespunzatoare);
- 1955 - statele aflate in sfera de influenta sovietica semneaza Tratatul de la Varsovia, considerat o reactie la aparitia NATO (scopul acestei aliante a fost subordonarea completa a Europei de Est fata de Uniunea Sovietica, din punct de vedere militar si strategic);
- 1955 - Romania a fost primita in ONU;
- 1956 - G.G.Dej a sustinut reprimarea revolutiei maghiare, dar nu i s-a cerut interventia militara; unii dintre liderii acestei miscari antisovietice, in frunte cu Imre Nagy, au fost detinuti o vreme in Romania;
- 1958 - ca urmare a atitudinii fata de revolutia maghiara, a sporit increderea Moscovei in liderii PRM si trupele sovietice au fost retrase din Romania (plecarea Armatei Rosii a insemnat pe plan extern primul pas al desprinderii de Moscova);
- abia la cativa ani dupa moartea lui Stalin (1953), Dej a inceput sa promo-veze o politica de distantare fata de URSS, mai ales dupa retragerea din 1958 (sus);
- tara noastra a început, după 1960, să dezvolte relaţii şi cu state democra-tice din Occident, pentru a importa tehnologie necesară industrializării si nu numai;
- 1961 - URSS aproba construirea Zidului Berlinului, care separa Germania, inclusiv Berlinul, in doua teritorii din punct de vedere politic: RFG (vest-democrat) si RDG (est-comunist); acesta a fost considerat simbolul Razboiului Rece, marcand astfel separarea dintre cele doua blocuri politico-militare (NATO si Tratatul de la Varsovia), si a avut ca scop scaderea drastica a emigratiei din est in vest;
- 1961 - legatiile (reprezentanță diplomatică inferioară în rang unei ambasade) Frantei si Marii Britanii au fost ridicate la nivel de ambasada;
- in timpul conflictului chinezo-sovietic din anii ’60, conducerea de la Bucuresti dorea sa-si arate fidelitatea fata de Moscova, ca urmare a retragerii trupelor sovietice din Romania, dar interesele tarii noastre erau mai bine reprezentate de politica Chinei. Asadar, in ciuda conflictului dintre chinezi si rusi, Romania a continuat sa intretina relatii diplomatice cu China, avand un rol de mediator in acest conflict;
- 1962 - Criza rachetelor din Cuba a fost o confruntare intre URSS si SUA, in legatura cu proiectilele nucleare instalate de sovietici in Cuba. Aceasta criza a fost privita ca fiind momentul cand Razboiul Rece a fost foarte aproape sa devina razboi nuclear si sa se transforme in al Treilea Razboi Mondial. Speriata de acest fapt si de o implicare fara voia sa, Romania a purtat discutii cu SUA pentru a le convinge ca ea nu are nicio legatura cu acest eveniment, declarandu-se neutra.
* aceste 2 evenimente (conflictul si criza) au permis distantarea de URSS;
- 1963 - relatiile cu Iugoslavia evolueaza - Dej incheie un acord pentru construirea complexului hidroenergetic de la Portile de Fier;
- 1964 - respingem Planul Valev al URSS, prin care tara trebuia sa devina doar o furnizoare de produse agricole pentru tarile din CAER.
- 1964 - PMR a elaborat Declaratia din aprilie, considerata un adevarat manifest de iesire a tarii de sub influenta Moscovei, deoarece afirma dreptul fiecarui partid comunist de a conduce tara si respingea amestecul PCUS (Partidului Comunist al Uniunii Sovietice) in treburile interne.
Al Doilea Razboi Mondial (1 sept. 1939 – 2 sept. 1945)
Integritatea teritoriala a Romaniei incepea sa fie in pericol datorita:
- acordului de la Munchen (1938) prin care Germania incepe dezmembrarea Cehoslovaciei (1938-1939);
- semnarii in secret a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939) de catre URSS si Germania, care viza in mod direct integritatea teritoriala a tarii noastre;
- izbucnirii celui de al Doilea Razboi Mondial la 1 septembrie 1939, prin invadarea Poloniei de catre nemti.
- capitularii Frantei in fata Germaniei in 1940 (Franta si Marea Britanie garantasera integritatea teritoriala a Romaniei in 1939), fapt ce insemna clar ca nu vom reusi sa rezistam revizionismului;
- imposibilitatii functionarii Micii Intelegeri si a Intelegerii Balcanice.
Toti acesti factori au condus la izolarea Romaniei pe plan extern in 1940.
In acest context, in urma notelor ultimative din 26-28 iunie 1940, Romania a fost obligata sa renunte, in favoarea Uniunii Sovietice, la Basarabia si la nordul Bucovinei.
Din pacate, odata cu satisfacerea doleantelor rusilor, Ungaria si Bulgaria si-au accentuat demersul revizionist, fiind puternic sustinute de Germania si Italia.
La 30 august 1940, Romaniei i s-a impus semnarea Dictatului / Arbitrajului de la Viena, prin care s-a cedat Ungariei partea de nord-vest a Transilvaniei.
Cedarile teritoriale impuse prin acest dictat au marcat declinul regimului carlist. Manifestatiile de protest impotriva Dictatului de la Viena, initiate de taranisti cu sprijinul legionarilor anticarlisti, l-au considerat pe Carol al II-lea principalul vinovat pentru impasul in care ajunsese tara. In aceasta situatie, regele a fost fortat sa-i incredinteze (4 septembrie 1940) lui Ion Antonescu mandatul de formare a unui nou guvern. Antonescu nu a respectat mandatul si, mai mult, a doua zi i-a cerut sa-i acorde puteri depline, apoi a desfiintat constitutia, iar in cele din urma i-a impus sa paraseasca tara. Astfel, Carol al II-lea a abdicat la 6 sept. si s-a expatriat, cedand tronul fiului sau, Mihai I. Asadar, s-a instaurat regimul politic antonesciano-legionar progerman.
La 7 septembrie, semnarea Tratatului de la Craiova a dus la pierderea Cadrilaterului in favoarea Bulgariei.
La 14 septembrie, Romania s-a proclamat “Stat National-Legionar”.
La 23 noiembrie, Romania a aderat la Pactul Tripartit (Axa), format din Germania, Italia si Japonia.
Dorind sa elimine legionarii si sa ramana doar el la putere, Antonescu a emis niste decrete impotriva activitatii lor. Totodata, in ianuarie 1941 a fost abrogata denumirea de “Stat National-Legionar”, iar orice activitate politica a fost interzisa. Legionarii s-au revoltat in aceeasi luna, dar au fost infranti cu ajutorul armatei.
Romania a intrat, la 22 iunie 1941, alaturi de Germania, in razboiul antisovietic, urmarind eliberarea Basarabiei si a nordului Bucovinei.
Cand a devenit evident ca Germania va pierde razboiul, au fost cautate solutii pentru a se evita ocuparea tarii de catre Armata Rosie.
Lovitura de stat de la 23 august 1944, initiata de Mihai I si principalele forte politice, a fost solutia pentru inlaturarea maresalului Ion Antonescu de la putere, revenirea la coalitia Natiunilor Unite si intoarcerea armelor impotriva Germaniei. Totodata, profitand de faptul ca nu se incheiase un armistitiu, Armata Rosie a ocupat teritoriul Romaniei.
Conventia de Armistitiu din 12 septembrie 1944 a impus Romaniei despagubiri uriase, participarea in continuare la razboiul impotriva Germaniei si libera trecere pentru aliati pe tot teritoriul roman.
Soarta tarii a fost influentata si de urmatoarele acorduri diplomatice:
- in octombrie 1944, prin “Acordul de procentaj” dintre Churchill si Stalin, Romania intra in sfera de influenta sovietica;
- acordurile de la Ialta (februarie 1945)(sau Conferinta de la Crimeea) si Potsdam (iulie-august 1945) au creat conditii favorabile atat pentru intarirea pozitiilor URSS in Romania, cat si pentru instaurarea regimului comunist.
Al Doilea Razboi Mondial s-a incheiat la 2 septembrie 1945, cand Japonia a semnat actele de capitulare fata de SUA. Sfarsitul razboiului a gasit Romania in sfera de influenta sovietica, ca urmare directa a ocuparii tarii de catre Armata Rosie. Ceea ce a urmat a constituit rezultatul unei evolutii pe care diplomatii de la Bucuresti nu au prevazut-o. Desi contributia materiala si umana a tarii noastre la infrangerea Germaniei a fost impresionanta, nu ni s-a recunoscut statutul de tara cobeligeranta (care se afla in razboi alaturi de un aliat, contra unui inamic comun).
Prevederile Tratatului de pace de la Paris (1947) semnat de Romania:
- reintegrarea partii de nord-vest a Transilvaniei in granitele nationale;
- Basarabia si nordul Bucovinei raman in posesia URSS;
- plata a 300 milioane de dolari ca despagubire, achitati in produse;
- Armata Rosie ramane in tara sub pretextul asigurarii “liniilor de comunicatie”. Aceasta situatie s-a prelungit pana in anul 1958, favorizand instaurarea si consolidarea noului regim totalitar de inspiratie sovietica (stalinist).
Incercarile diplomatice ale Romaniei Mari
Dupa razboi, obiectivul fundamental al Romaniei Mari a fost apararea independentei si a granitelor, in conditiile in care revizionismul era in ascensiune.
URSS, Ungaria si Bulgaria revendicau teritorii romanesti. Sistemul defensiv roman s-a construit pe convingerea ca Franta si Marea Britanie, ca principale autoare ale “sistemului de la Versailles” (face referire la Natiunile Unite, cred), vor lupta impotriva revizionismului.
In cei 20 de ani ai perioadei interbelice, Romania Mare a Aderat la Societatea Natiunilor (1919) si s-a orientat spre incheierea unor aliante regionale. Apare astfel Mica Antanta (1921) (sau Mica Intelegere), formata impreuna cu Cehoslovacia si Iugoslavia. Aceasta era sprijinita de Franta si avea ca scop apararea teritoriala in fata unui atac neprovocat din partea Ungariei sau Bulgariei.
S-a militat pentru adoptarea unor masuri concrete de dezarmare si de descurajare a fortelor revizioniste. Astfel, in 1928, Romania a semnat Pactul Briand-Kellogg, care scotea razboiul in afara legii.
In semn de recunoastere a eforturilor diplomatice ale Romaniei, ministrul de externe Nicolae Titulescu a indeplinit, in 1930 si 1931, functia de presedinte al Adunarii Generale a Societatii Natiunilor.
In 1934 s-a constituit Intelegerea Balcanica formata din Romania, Iugoslavia, Grecia si Turcia, avand ca scop mentinerea echilibrului in zona si respingerea revizionismului bulgar si italian.
Desi s-a incercat normalizarea relatiilor cu URSS in perioada interbelica, acest lucru nu s-a putut realiza datorita:
- tezaurului nerestituit al Romaniei, depozitat in Rusia in timpul razboiului;
- problema Basarabiei (URSS o voia inapoi).
Incercarea de negociere a unui tratat de neagresiune cu URSS a esuat din cauza demiterii lui Nicolae Titulescu in 1936, de catre Carol al II-lea.
In concluzie, premisele pe care s-a construit politica externa romaneasca, in vederea apararii integritatii teritoriale si a independentei tarii, au fost false. Franta si Marea Britanie, pe care se conta, au facut compromisuri cu statele revizioniste, iar Societatea Natiunilor a fost incapabila sa mentina pacea. Cele doua aliante regionale au fost utile Romaniei, insa ele nu erau suficiente pentru a opri revizionismul german si sovietic.
Ideologii si practici politice totalitare in Europa
Dupa Primul Razboi Mondial, confruntandu-se cu reale dificultati de adaptare la provocarile lumii postbelice si negasind solutii in gandirea politica si in sistemul politic democratic, multe tari s-au orientat spre oferta totalitara.
Secolul XX a cunoscut doua tipuri principale de regimuri totalitare:
- fasciste in Italia, Germania (unde a fost cunoscut sub numele de nazism sau national-socialism), Ungaria, Spania, Portugalia;
- comuniste - prima tara comunista a fost Rusia (URSS), urmata, dupa al Doilea Razboi Mondial, de statele din Europa de Rasarit (Romania, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Albania, Iugoslavia, Germania de Est).
Caracteristici comune ale regimurilor politice totalitare:
- existenta partidului unic si a unui dictator in fruntea statului;
- lichidarea oricarei forme de opozitie (epurare politica);
- controlul absolut al statului asupra societatii;
- puterea e exercitata cu ajutorul terorii, prin intermediul politiei politice;
- supravegherea populatiei de catre politia politica;
- incalcarea grava a drepturilor omului;
- cultul personalitatii, cenzura presei etc.
* este admisa o singura ideologie: nationalism agresiv sau rasism in cazul fascismului si nazismului, si marxism-leninism in cazul comunismului.
Comunismul - extrema stanga - originea ideologiei comuniste se gaseste in operele lui Karl Marx, in principal “Manifestul Partidului Comunist”, in care e fundamentat principiul “luptei de clasa”. Marx considera ca noua societate, cea comunista, se va edifica mai intai in tarile dezvoltate, in care proletariatul va prelua, prin revolutie, puterea de la burghezie. Lenin, ideologul bolsevicilor, a fundamentat ideea ca si in Rusia (tara mai putin dezvoltata) este posibila victoria unei revolutii socialiste, cu conditia existentei unei conjuncturi social-economice propice care sa fie exploatata de un partid format din revolutionari de profesie. Acesta urma sa fie partidul bolsevic, aripa radicala desprinsa din Partidul Social-Democrat Rus.
Comunistii declarau ca obiectivul regimului lor politic este edificarea societatii socialiste, in care oamenii, eliberati de exploatare, sa-si dezvolte in mod multilateral personalitatea. Temeiul acestor transformari o constituiau desfiintarea proprietatii private, pentru eliminarea inegalitatilor economice dintre oameni si a claselor sociale, si instaurarea dictaturii proletariatului, ca modalitate de infrangere, prin violenta, a rezistentei impotriva noii societati.
Comunismul fost instaurat dupa lovitura de stat din octombrie 1917, in urma careia Vladimir Ilici Lenin preia puterea politica a Rusiei, considerata actul de nastere al statului sovietic. In 1918-1921 s-a desfasurat razboiul civil intre partizanii vechiului regim (albii) si sustinatorii bolsevicilor (rosii). Au intervenit mai multe state europene impotriva Rusiei sovietice, dar bolsevicii au dezlantuit teroarea: au infiintat Armata Rosie si politia secreta CEKA.
Practici politice in timpul lui Lenin:
- orice forma de opozitie a fost desfiintata, fiind interzisa functionarea tuturor partidelor, in afara celui comunist (PCUS);
- a fost creata politia politica a regimului: CEKA, NKVD, KGB;
- controlul statului in economie prin nationalizarea intreprinderilor.
I.V.Stalin (1924-1953) intensifica toate aceste practici prin:
- colectivizarea fortata a agriculturii;
- proprietatea privata e desfiintata prin nationalizare (confiscare);
- economie centralizata si planificata rigid (planuri cincinale);
- cultul personalitatii capata proportii fara precedent;
- opozantii politici au fost executati sau trimisi la inchisoare sau in lagare de munca fortata, care formau Gulagul (din Siberia) (unde au murit 18 milioane de oameni). In anii 30, milioane de oameni (30-40) au cazut victime epurarilor staliniste, deoarece erau considerati de regim dusmani ai poporului.
Dupa al Doilea Razboi Mondial URSS a ocupat cea mai mare parte a Europei Centrale si de Rasarit. Intre 1944-1948, sub ocupatia trupelor sovietice, prin forta si prin fraudarea alegerilor, a fost instalat comunismul in Romania, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, estul Germaniei, Iugoslavia, Albania, China, Coreea de Nord, Vietnam si Cuba. Astfel, Europa a fost divizata in plan politic, economic si cultural. Simbolul acestei divizari a fost ridicarea in 1961 a “Zidului Berlinului”.
Erodarea regimului comunist:
- revolte antisovietice si anticomuniste in: 1953 - Republica Democrata Germania, 1956 - Ungaria si Polonia, 1968 - Cehoslovacia. Toate au fost invinse prin interventia armatei sovietice;
- anii 1970-1989 au scos in evidenta falimentul economic al sistemului comunist;
- au aparut miscari de disidenta in cadrul carora opozantii regimurilor comuniste militau pentru drepturile omului (Cehoslovacia, Polonia);
- 1985 - Mihail Gorbaciov a initiat politica “Perestroika I glanzosti” (reconstructie si redeschidere) prin care a incercat reformarea partidului si statului sovietic, dar nu a facut decat sa accelereze descompunerea regimurilor comuniste din Europa;
- 1989 - regimul totalitar este inlaturat din majoritatea statelor europene foste comuniste;
- 1991 - URSS s-a dizolvat oficial si M.Gorbaciov a demisionat din toate functiile pe care le detinea.
Fascismul - extrema dreapta - promoveaza idei nationaliste duse pana la extrem. Pe langa idealizarea propriei natiuni si preamarirea trecutului glorios (exemplu Italia - Imperiului Roman din Antichitate), se manifesta intoleranta fata de alte natiuni/rase/ideologii.
Ideologia si regimul au fost fondate de Benito Mussolini in Italia. El sustinea in 1919 statul de tip totalitar, critica liberalismul si incuraja corporatismul (reunirea patronilor si sindicatelor intr-un organism institutionalizat politic, cu scopul de a elimina tensiunile sociale). In plan politic, corporatismul urmarea inlocuirea Parlamentului cu o Adunare a Delegatilor Corporatiilor.
In octombrie 1922 fascistii organizeaza “marsul asupra Romei”, prin care l-au determinat pe rege sa-l numeasca prim-ministru pe Benito Mussolini:
- a fost interzisa orice forma de opozitie (desfiintau partidele si sindicatele);
- au fost organizate politia politica OVRA si organizatiile paramilitare;
- i s-au acordat puteri sporite lui Mussolini printr-o lege speciala;
- indoctrinarea cetatenilor prin propaganda si organizatii fasciste;
- s-a infiintat Tribunalul special care stabilea masuri aspre impotriva adversarilor politici si a fost introdusa cenzura.
Nazismul - extrema dreapta - ideologie:
- are la baza nationalismul exacerbat, rasismul si antisemitismul;
- a fost fundamentat de Adolf Hitler, acesta considera ca nemtii fac parte dintr-o rasa superioara (ariana);
- e dreptul rasei superioare sa domine oamenii inferiori (negri, slavi, evrei);
- superioritatea rasiala a argumentat ideea de “spatiu vital”, adica necesitatea razboaielor care sa elimine “rasele inferioare” si sa creeze un teritoriu adecvat rasei ariene;
- sistemul democratiei parlamentare era considerat vinovat pentru problemele economice si sociale;
- evreii erau considerati vinovati de toate relele societatii germane, de aceea nazistii sustineau exterminarea lor.
Preluarea puterii:
- alegerile din 1932 au fost castigate de Partidul National Socialist al Muncitorilor Germani (NSDAP) condus de Adolf Hitler;
- in 1933 presedintele l-a numit cancelar al Germaniei pe Hitler;
- in 1933 Parlamentul i-a acordat puteri dictatoriale lui Hitler.
Practici politice:
- a fost interzisa orice forma de opozitie (desfiintau partidele si sindicatele);
- au fost organizate politia politica Gestapo si organizatiile paramilitare;
- cetatenii au fost indoctrinati prin propaganda si prin diferite organizatii fasciste; a fost introdusa cenzura;
- antisemitismul a fost transformat in politica de stat: evreilor li se retrag drepturile civile si politice; in 1942 se aplica solutia finala, incepe Holocaustul, pana in 1945 fiind ucisi aproximativ 6 milioane de evrei.
Ideologii si practici politice democratice in Europa
Regimul politic democratic se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: existenta separarii puterilor in stat; pluralismul politic (pluripartidism); puterea este legitimata prin intermediul alegerilor libere, care permit schimbarea conducerii statului periodic; respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti.
Democratia este exercitata in cadrul statului de drept (forma de organizare a statului bazata pe respectul principiilor legalitatii si drepturilor indivizilor). Statul de drept este inseparabil de democratie si de respectarea drepturilor omului.
Practica drepturilor omului cunoaste mai multe tipuri de drepturi si libertati:
- drepturi civile - libertatea individuala;
- drepturi politice - dreptul la vot;
- drepturi sociale - dreptul la educatie.
Forme ale democratiei (ideologii / doctrine politice):
1. Liberalismul este o doctrina care proclama principiul libertatii politice si economice a indivizilor, si se opune colectivismului, socialismului, etatismului si, in general, tuturor ideilor politice care pun interesele societatii inaintea individului. Individul si libertatile sale constituie elementul central al intregii doctrine liberale.
Liberalismul politic este doctrina care vizeaza reducerea puterilor Statului la protectia drepturilor si libertatilor individuale. Indivizii sunt liberi sa isi urmareasca propriile interese atat timp cat nu afecteaza drepturile si libertatile celorlalti.
Liberalismul economic este doctrina care proclama libera concurenta pe piata, adica neinterventia Statului in economie, si are ca principiu fundamental proprietatea individuala.
2. Crestin-democratia este o doctrina politica ce a evoluat in mod preponderent dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Aparuta ca o reactie la atacurile impotriva bisericii si a catolicismului, crestin-democratia reprezinta expresia politica a crestinismului catolic. Aceasta a reprezentat o mediere intre liberalism (individua-lism) si socialism (colectivism), aducand in politica si elemente noi, precum morala crestina si subsidiaritatea. Considerata in multe tari europene drept o forma de neoconservatorism, crestin-democratia se intersecteaza cu conservatorismul in puncte fundamentale ale ideologiei, precum respectul fata de valorile traditionale, credinta si familia.
3. Conservatorismul. Daca liberalismul inseamna individualism, privatizare si constitutionalism, iar social-democratia inseamna planificare, nationalizare si solidaritate, conservatorismul pare a fi lipsit de program. Adeptii sai nu se ambitioneaza sa conceapa norme, principii sau idealuri care sa reconstruiasca societatea. Conservatorismul este o doctrina politica aparuta ca o reactie la liberalism si isi are originea in afirmatia lui Lucius Cary: “Atunci cand nu este necesar sa schimbi ceva, este necesar sa nu schimbi nimic.”
Conservatorismul porneste de la principii ca:
- omul ca fiinta eminamente religioasa, intruchipare a ratiunii, a instinctului si a emotiei, iar religia element fundamental al societatii civile;
- comunitatea ca element teologic anterior individului;
- drepturile ca urmare fireasca a obligatiilor individuale;
- raul considerat inradacinat in fiinta umana si nu in institutiile statale;
- inegalitatea umana (nu si din punct de vedere moral, insa) ca urmare a organizarii sociale complexe.
Dupa Primului Razboi Mondial, regimurile democratice s-au consolidat in statele din vestul si nordul Europei (Danemarca, Suedia si Norvegia) si s-au instaurat in unele state nou constituite din centrul si estul Europei (Cehoslovacia).
Specifica sec. al XX-lea este participarea unui numar din ce in ce mai mare de cetateni la viata politica, prin extinderea dreptului de vot. La inceputul sec. XX, in statele europene s-a introdus treptat votul universal pentru barbati.
O alta etapa in extinderea participarii cetatenilor la viata politica a fost acordarea dreptului de vot pentru femei. Emanciparea femeii a avut loc treptat in perioada interbelica.
In perioada interbelica, liberalismul clasic a fost abandonat in favoarea neoliberalismului, statele democratice intervenind pentru eliminarea unor disfunc-tionalitati produse de economia de piata. A crescut rolul statului si in domeniul protectiei sociale, prin introducerea alocatiilor de stat (Suedia, Franta) si prin construirea de locuinte pentru cetatenii cu venituri modeste (Marea Britanie).
Dupa 1945, tarile vest-europene au inceput sa construiasca “statul bunastarii”, caracterizat printr-o implicare sporita in dezvoltarea economica, in protectia si in serviciile sociale.
Regimul democratic a luat forma democratiei liberale, fiind o sinteza intre liberalism si democratie. Practica democratiei liberale implica existenta regimurilor constitutionale.
In Europa, democratia liberala a imbracat forma regimului parlamentar:
- puterea apartine unui guvern sustinut de majoritatea deputatilor;
- preponderenta apartine adunarii legislative alese;
- puterea executiva este dirijata de un sef de guvern si de seful statului (regele sau presedintele republicii).
Marea Britanie - regimul politic englez a fost pentru multe state europene un model de regim democratic. Marea Britanie a devenit monarhie constitutionala la sfarsitul secolului al XVII-lea, cand regele a acceptat “Declaratia drepturilor” care ii limita atributiile. In Marea Britanie, unde se aplica principiul “regele conduce, dar nu guverneaza”, prim-ministrul, sef al majoritatii parlamentare, are un rol insemnat, isi alege ministrii si are puteri executive extinse.
In 1918 este introdus votul universal atat pentru barbati (minim 21 ani), cat si pentru femei (minim 30 ani).
Cele mai puternice formatiuni au fost, dupa 1918, Partidul Conservator si Partidul Laburist. S-a remarcat personalitatea lui Winston Churchill, prim-ministru din partea Partidului Conservator, in perioada 1940-1945 si dupa razboi: 1951-1955.
Franta - a avut intre anii 1918 si 1940 un regim democratic republican, caracterizat insa prin instabilitate guvernamentala, deoarece au functionat 42 de partide. Existenta unui numar mare de partide a determinat formarea unor coalitii (Blocul National si Uniunea Nationala) care aveau ca scop politic principal blocarea accesului la putere a partidelor extremiste.
Dupa al Doilea Razboi Mondial a fost adoptata o noua Constitutie, care instituia un regim parlamentar clasic. Charles de Gaulle, presedintele tarii din anul 1959, a sustinut ideea consolidarii puterii sefului statului, acesta avand dreptul sa se pronunte asupra liniilor generale ale politicii interne si externe ale tarii.
Reforma constitutionala din anul 1962 a stabilit ca presedintele Frantei sa fie ales de cetateni prin vot universal, nu de un colegiu electoral, ca pana atunci.
Constitutia din martie 1923
In 1921, printr-un decret , este desfiintata marea proprietate si mosieria boiereasca, pamantul fiind impartit taranilor (avand prioritate cei care au participat la razboi, invalizii si vaduvele). Regele Ferdinand si-a indeplinit astfel promisiunile facute pe frontul din Moldova, in primavara anului 1917. Ca urmare a desfiintarii marii proprietati, mosierimea dispare ca si clona politica, iar de pe scena politica dispare Partidul Conservator.
Noua lege relua, in cea mai mare parte, continutul Constitutiei din 1866, fiind o sinteza intre aceasta si proiectele constitutionale votate in 1917. Noutati:
- Constitutia din 1866 accentua caracterul indivizibil al statului, pe cand cea din 1923 insista si asupra caracterului national;
- in Constitutia din 1923 dreptul la proprietate nu mai este unul absolut, ci este nuantat, prin referire la utilitatea sociala;
- este prevazut votul universal, prezent inca din 1918 (doar pentru barbati, de la 21 de ani), in urma revizuirii din 1917 a Constitutiei din 1866; disparand votul cenzitar, se desfiinteaza colegiile din Camera Deputatilor si Senat;
- drepturile cetatenesti, ca si drepturile minoritatilor, sunt “fara deosebire de origine etnica, de limba si de religie”;
- se introduce controlul preventiv al constitutionalitatii legilor; se creeaza un Consiliu Legislativ care trebuie sa avizeze legile, dar al carui rol este consultativ.
In concluzie, Constitutia din 1923 a pastrat spiritul liberal al celei din 1866, a perfectionat sistemul de control al respectarii drepturilor si libertatilor cetatenesti, si a consacrat in plan juridic unirea din 1918.
Marea Unire de la 1918
Primul Razboi Mondial a determinat o transformare radicala pe harta geo- politica a Europei. Imperiile multinationale s-au destramat, permitand reforma unitatii nationale si afirmarea unor noi state independente.
1. Basarabia - primul teritoriu care s-a unit cu Romania la 27 martie 1918, ca urmare a deciziei adoptate de Sfatul Tarii.
2. Bucovina a fost provincie a Austro-Ungariei. Dupa destramarea acesteia, Ucraina a manifestat pretentia de a o anexa. In acest context, in cadrul Adunarii Nationale de la Cernauti, s-a decis unirea Bucovinei cu Romania, iar la 15 noiembrie 1918 Congresul General al Bucovinei a votat in unanimitate “unirea neconditionata si pentru vecie”.
3. Transilvania - in cadrul fostei monarhii Austro-Ungare existau opinii referitoare la refacerea imperiului in forma unei federatii. Pentru a afirma interesele nationale, membrii Consiliului National Roman Central (CNRC) au convocat Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia la 1 decembrie 1918. In cadrul acestei adunari, Vasile Goldis a citit “Rezolutia Unirii” cu Romania. Ungaria recunoaste unirea abia in 1920, prin tratatul de la Trianon.
Denumirea de Romania Mare este valabila incepand cu 1 decembrie 1918.
In plan international, noua configuratie teritoriala a tarii a fost recunoscuta prin tratatele semnate in cadrul Conferintei de Pace de la Paris din anii 1919-1920.
Pacea realizata la Paris n-a fost durabila deoarece:
- statele mici din tabara invingatoare au fost discriminate;
- Rusia Sovietica n-a fost invitata la conferinta;
- statele invinse nu au fost admise la tratative;
- statele invinse au fost considerate responsabile de declansarea razboiului;
- desi s-a constituit Societatea Natiunilor (sau Liga Natiunilor), care avea drept obiectiv mentinerea pacii in lume, aceasta nu avea mijloacele necesare pentru a o impune.
La 15 octombrie 1922 a avut loc la Alba Iulia incoronarea regelui Ferdinand I (1914-1927), numit si “Intregitorul” si a reginei Maria, ca suverani ai Romaniei Mari. La festivitati vor fi prezenti reprezentanti din 13 state ale lumii, aceasta fiind o noua dovada a recunoasterii Marii Uniri pe plan international.
Primul Razboi Mondial 1914 – 1918
Pretextul declansarii Primului Razboi Mondial a fost asasinarea la Sarajevo, de catre un tanar sarb, a printului mostenitor al Austro-Ungariei, Franz Ferdinand. Austro-Ungaria a declarat razboi Serbiei si, treptat, SUA au fost atrase in conflict.
Cele 2 aliante implicate au fost Antanta (Franta, Anglia, Rusia) si Tripla Alianta, transformata mai tarziu in Puterile Centrale.
Primul Razboi Mondial a fost considerat un razboi total, deoarece a fost complicata si populatia civila din spatele frontului, afectata de bombardarea zonelor urbane si industriale.
Romania in timpul Primului Razboi Mondial (1916-1918)
Dupa declansarea Primului Razboi Mondial s-a organizat Consiliul de Coroana de la Sinaia, 21 iulie 1914, in cadrul caruia s-a dezbatut problema intrarii Romaniei in razboi. In cadrul consiliului s-au conturat 3 orientari:
1. Orientarea progermana, sustinuta de regele Carol I, dorea intrarea Romaniei in razboi de partea Puterilor Centrale, pentru ca Romania aderase in 1883 la Tripla Alianta, iar Austro-Ungaria ii ceruse statului roman sa respecte tratatul. Regele a intampinat o opozitie crancena din partea partidului si se spune ca aceasta i-ar fi provocat moartea subita pe 27 septembrie 1914, cu toate ca avea 75 de ani. A doua zi, Ferdinand I depune juramantul solemn si devine rege.
2. Orientarea proantanta sustinea intrarea imediata in razboi.
3. Orientarea neutra sustinea neutralitatea necesara pregatirii militare si a tratatelor diplomatice.
In urma dezbaterilor s-a impus solutia neutralitatii.
La 18 septembrie 1914, printr-un acord secret, Rusia se angaja sa apere integritatea teritoriala a Romaniei si ii recunostea drepturile asupra teritoriilor din Austro-Ungaria in schimbul unei neutralitati binevoitoare.
Timp de 2 ani, prim-ministrul Ion I.C. Bratianu a dus tratative cu statele antante pentru a obtine din partea acestora recunoasterea drepturilor Romaniei asupra teritoriilor locuite de romani din cadrul monarhiei Austro-Ungare.
Puterile Centrale sperau, in cel mai fericit caz, in neutralitatea Romaniei, iar Franta si Rusia, nemultumite de tergiversarile lui Bratianu, puneau Guvernul de la Bucuresti, in vara anului 1916, in fata alternativei: “acum ori niciodata”.
Neutralitatea excludea insa infaptuirea idealului national, asa ca Romania incheie la 4 august 1916 o conventie politica si militara cu Antanta. Prevederi:
- Se recunoasteau drepturile Romaniei in Transilvania si Bucovina.
- Romania era sprijinita militar in cazul in care intra in razboi.
La 14 august armata romana a pornit ofensiva in Transilvania. Dezastrul de la Dunare si contraofensiva Puterilor Centrale in Transilvania au condus la ocuparea de catre inamic a 2/3 din teritoriul tarii. Armata, guvernul si o parte a populatiei s-au refugiat in Moldova, Iasiul devenind pentru o perioada capitala tarii.
In iarna anilor 1916-1917, armata romana s-a pregatit sub conducerea unei misiuni militare franceze. In iulie-august 1917, armata romana a oprit ofensiva germana pe frontul de vest, in luptele de la Marasti, Oituz si Marasesti, evitand astfel ocuparea Moldovei.
Aceste victorii nu au putut fi valorificate, deoarece Rusia, principalul aliat al Romaniei pe frontul de est, iese din razboi si incheie pace separata cu Germania. Aceasta decizie a fost adoptata de catre Lenin dupa ce a preluat puterea in stat, ca urmare a Revolutiei Bolsevice (comuniste).
Din cauza faptului ca armata romana nu mai putea continua rezistenta, guvernul condus de Alexandru Marghiloman incheie un tratat de pace cu Puterile Centrale la Bucuresti, in 24 aprilie 1918. Documentul impunea tarii conditii grele:
- erau cedate Dobrogea si culmile Carpatilor;
- economia era subordonata Germaniei;
- armata era demobilizata.
Regele Ferdinand I nu a recunoscut tratatul. Asadar, victoriile Antantei au determinat reinceperea ofensivei in octombrie de catre armata romana, astfel incat sfarsitul razboiului a gasit Romania in tabara invingatorilor.
Participarea la razboi a insemnat aproape 800.000 de morti, raniti si disparuti, dar si distrugeri enorme si pierderi materiale.
Carol I (1866-1914) si Constitutia din 1866
Dupa abdicarea lui Al.I.Cuza, la conducerea tarii s-a instituit Locotenenta Domneasca. In timpul acestei locotenente s-a infiintat si un guvern provizoriu, con-dus de Ion Ghica. Intre timp, o delegatie condusa de Ion C. Bratianu s-a deplasat la Dusseldorf pentru a propune tronul Romaniei lui Carol I de Hohenzollern. Acestuia i s-a propus candidatura dupa ce, anterior, tronul Romaniei fusese refuzat de catre Filip de Flandra.
La 10 mai 1866 Romania il proclama pe Carol I principe al romanilor.
Problema realizarii unei constitutii, nerezolvata in timpul domniei lui Cuza, avea sa constituie o necesitate urgenta dupa lovitura de stat de la 11 februarie. Se dorea ca noua lege fundamentala sa creeze un cadru institutional solid si sa inaugureze un regim politic de monarhie constitutionala, bazat pe principiile fundamentale ale liberalismului.
Noua constitutie a fost adoptata destul de repede datorita pericolelor externe care impuneau gasirea unei solutii de compromis, in pofida diferentelor de opinii dintre gruparile liberale si cele conservatoare.
La 1 iulie 1866 a fost adoptata prima Constitutie a Romaniei, consacrand astfel faurirea statului roman modern. Aceasta a fost inspirata dupa modelul constitutiei belgiene, considerat la acea data cel mai democratic la nivel european.
Conform constitutiei, Romania era o monarhie constitutionala ereditara, succesiunea facandu-se pe linia masculina, cu drept de primogenitura (primul nascut ocupa tronul).
Pentru prima data intr-un act oficial a fost precizat numele statului, Romania, iar in primul articol al constitutiei se garanta suveranitatea si integritatea teritoriului national, adica independenta Romaniei. Definirea statutului extern al tarii a dat dovada de indrazneala, intrucat, desi oficial Romania inca era provincie a Imperiului Otoman, nu se facea nicio referire speciala la acest aspect juridic international.
Constitutia prevedea ca teritoriul statului este inalienabil (nu putea fi instrainat) si indivizibil (nu putea fi impartit).
Constitutia avea la baza cele trei principii esentiale ale ideologiei liberale: separarea puterilor in stat, guvernarea reprezentativa si suveranitatea natiunii.
- Puterea executiva era impartita intre ministri (Guvern) si domnitor / principe. Domnul il desemna pe prim-ministru, care isi forma apoi guvernul, pe care il supunea aprobarii principelui. Guvernul avea ca atributii principale elaborarea proiectelor de legi, care erau trimise spre discutie in Parlament, si gestionarea treburilor curente. Carol I numea si revoca ministri, oferea decoratii, aproba si respingea legi, si detinea dreptul de veto absolut, adica posibilitatea de a fi impotriva oricarei masuri sau initiative legislative luate de Parlament. De asemenea, Carol publica moneda cu chipul lui si este comandantul armatei, putand incheia pace sau declara razboi.
- Puterea legislativa era impartita intre domn si Adunarea legislativa (Parlamentul sau Reprezentanta Nationala), aceasta avand o structura bicamerala: Senat si Camera Deputatilor. Parlamentul dezbate si adopta legi, si voteaza bugetul statului.
- Puterea judecatoreasca era detinuta de instantele de judecata reprezentate de Inalta Curte de Justitie si de Casatie. Hotararile judecatoresti se pronuntau in numele domnului, singurul in masura sa pronunte gratierile.
Principiul responsabilitatii ministeriale atesta ca legile semnate de domn sunt contrasemnate de ministrul de resort, acesta devenind astfel singurul respon-sabil pentru documentul respectiv.
Alte drepturi si libertati cetatenesti (intalnim si “principiul drepturilor si libertatilor cetatenesti”) au fost:
- libertate individuala;
- libertate la exprimare - absenta cenzurii;
- dreptul la proprietate, proprietatea fiind considerata sacra si inviolabila;
- dreptul la educatie, invatamantul primar fiind obligatoriu si gratuit;
- articolul 7 din constitutie preciza ca cetatenia se acorda celor de religie crestina, avand ca scop excluderea evreilor;
- votul era cenzitar, iar electoratul era impartit in colegii: 2 pentru Senat si 4 pentru Camera Deputatilor. Taranii isi exprimau votul in colegiul al patrulea, dar nu direct, ci prin delegati (1 la 50).
Adoptarea Constitutiei din 1866 a impulsionat si procesul de constituire a partidelor politice: Partidul Liberal (1875) si Partidul Conservator (1880).
Aceasta constitutie a ramas valabila pana in 1923 si a avut 3 amendamente:
- 1879 - articolul 7 prvind cetatenia este modificat pentru a corespunde cu prevederile tratatului de la Berlin din 1878, adica s-au eliminat criteriile religioase;
- 1884 - s-a introdus in constitutie titulatura de Regat, iar numarul colegiilor pentru Camera Deputatilor s-a redus de la 4 la 3;
- 1917 - se fac unele modificari pentru a se putea realiza reforma electorala (1918 - intra votul universal) si se renunta la articolul care declara proprietatea sacra si inviolabila, pentru a se putea realiza o noua reforma agrara (1918-1921), care prevedea improprietarirea soldatilor pe baza promisiunilor din 1917.
Constitutia din 1866, prin prevederile si principiile care stau la baza ei, poate fi considerata una dintre cele mai liberale din epoca. Totodata, ea a creat cadrul necesar functionarii institutiilor interne si maturizarii clasei politice romanesti.
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866)
Prima masura adoptata de Cuza a fost stabilirea capitalei unice la Bucuresti. Au fost trimisi emisari (diplomati) in principalele capitale europene pentru a se obtine recunoasterea dublei alegeri.
A fost creat un minister de razboi, avandu-l ca ministru pe generalul Emanoil Florescu. A fost creat un sistem de unitati metrice (ocaua) si au fost unificate serviciile de posta si telecomunicatii.
In decembrie 1861, Cuza face o vizita la Constantinopol, obtinand recunoa-sterea din partea sultanului a dublei alegeri si a unirii, pe toata durata vietii sale.
In ianuarie 1862 s-a constituit prima Adunare legiuitoare (unicamerala) si este ales primul guvern unic al tarii, avandu-l ca prim-ministru pe Barbu Catargiu, iar la 24 ianuarie Principatele Unite si-au luat numele de Romania.
Cuza a incercat sa puna in aplicare proiectul de reforma agrara, dar a intampinat o opozitie categorica din partea primului-ministru Barbu Catargiu. Acesta a afirmat ca atat timp cat va fi prim-ministru nu se va aduce nicio modificare ordinii existente. La cateva zile dupa aceasta afirmatie, Catargiu este asasinat in conditii nestiute.
A urmat ca prim-ministru Nicolae Kretzulescu, iar din oct. 1863 Mihail Kogalniceanu devine noul prim-ministru. In timpul lui Kogalniceanu s-au aplicat reformele care au contribuit la modernizarea societatii.
In decembrie 1863 e pusa in aplicare “Reforma Secularizarii averilor manastiresti”. Erau avute in vedere averile manastirilor grecesti inchinate Muntelui Athos, care detineau o parte semnificativa din suprafata arabila a tarii.
In 2 mai 1864 Mihail Kogalniceanu pune in discutia adunarii proiectul de reforma agrara. Adunarea, dominata de marii boieri conservatori, refuza proiectul si ii da lui Kogalniceanu vot de neincredere, vot de blam. Conform normelor parla-mentare, Kogalniceanu ar fi trebuit sa demisioneze.
Prin lovitura de stat din 2 mai 1864, Cuza il mentine pe Kogalniceanu ca prim-ministru, dizolva Adunarea si impune un nou document cu valoare constitu-tionala: “Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris”. Aprobat prin plebiscit (consultarea populatiei, sinonim cu referendum), documentul a mentinut principiul separarii puterilor in stat, dar a impus preponderenta executivului asupra legisla-tivului, instituind domnia autoritara.
Adunarea legiuitoare devine bicamerala: Corpul Ponderator sau Senatul (nou infiintat) (cu membri alesi de catre domnitor) si Adunarea electiva. Legea electorala este modificata, censul (taxa) fiind micsorat pentru a se permite accesul la vot unei categorii mai largi de cetateni.
Legea rurala (Reforma Agrara) este pusa in aplicare la 14 august 1864, prima din istoria Romaniei. Reforma a contribuit la modernizarea agriculturii romane si la inlaturarea relatiilor de claca. Improprietarirea fostilor clacasi se facea in functie de numarul de vite, prin despagubire, taranii platind contravaloarea terenului timp de 15 ani, dar 30 de ani nu puteau sa-l vanda.
In 1860 este infiintata Universitatea din Iasi, iar in 1864 Universitatea din Bucuresti. In decembrie 1864 este publicata legea instructiunii publice (legea invatamantului), conform careia invatamantul primar era gratuit si obligatoriu, cel secundar era de 7 ani, iar cel universitar de 3 ani.
Politica domnitorului a nemultumit atat pe conservatori cat si pe liberalii radicali, care s-au aliat in “Monstruoasa Coalitie”. Activitatea acestei coalitii a determinat abdicarea lui Al.I.Cuza la 11 februarie 1866.
Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza
Dupa pierderea revolutiei de la 1848-1849, o parte din revolutionarii romani s-au stabilit in strainatate, unde, prin intermediul publicatiilor si al societatilor cultu-rale, au facut cunoscuta problema romaneasca: unirea Moldovei cu Muntenia. Dupa sfarsitul Razboiului Crimeei din 1853-1856 intre Imperiul Rus (pierde) si Imperiul Otoman (e slabit), aceasta problema a fost reluata in cadrul Congresului de Pace de la Paris din 1856.
Pentru prima data intr-un for international este pusa in discutia Marilor Puteri problema romaneasca. La acest congres, contele Walewski, ministru de externe al Frantei, a propus unirea Principatelor Romane sub conducerea unui principe strain. Propunerea era menita sa opreasca expansiunea ruseasca in Peninsula Balcanica. Prin urmare, Franta a fost de acord cu unirea, Anglia nu s-a pronuntat, iar Austria si Imp. Otom s-au opus sustinand ca romanii nu doresc unirea.
Deciziile finale ale congresului referitoare la principatele romane au fost:
- suzeranitatea otomana si protectoratul tarist se inlocuiau cu garantia colectiva a celor 7 mari puteri (Anglia, Franta, Sardinia, Prusia, Imperiul Tarist, Imperiul Habsburgic si Imperiul Otoman);
- Moldovei i se retrocedau cele 3 judete din sudul Basarabiei: Cahul, Ismail si Bolgrad;
- se prevedea convocarea unor adunari ad-hoc prin intermediul carora sa fie consultata populatia romana referitor la unire.
Lucrarile adunarilor ad-hoc au inceput in 1857. Deciziile adunarilor au fost similare atat in Moldova, cat si in Tara Romaneasca: unirea Moldovei cu Muntenia,
domn strain dintr-o casa domnitoare a Europei si neutralitatea teritoriului Princi-patelor.
Hotararea marilor puteri cu privire la unire s-a concretizat in Conventia de la Paris din 1858. Conform acesteia, noul stat creat urma sa se numeasca Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei (care ramaneau sub suzeranitatea “Majestatii Sale Sultanul”). Statul se organiza pe baza principiului separatiei puterii in stat si trebuia sa aiba 2 domnitori (alesi pe viata, prin vot cenzitar), 2 guverne, 2 capitale, 2 adunari, iar comune sa fie Inalta Curte de Justitie si de Casatie, si Comisia Centrala de la Focsani.
Se desfiintau privilegiile boieresti.
Aceste decizii au fost considerate “un amestc de unire si despartire”. Vasile Boerescu a afirmat ca “Europa ne-a ajutat destul, ramane sa ne ajutam noi insine.”
In 5 ianuarie 1859 e ales (cu unanimitate) la Iasi, ca domn al Moldovei, Alexandru Ioan Cuza. In Tara Romaneasca lucrarile adunarii elective s-au desfasurat la data de 24 ianuarie 1859. Aici Alexandru Ioan Cuza a fost ales cu majoritate de voturi. Prin urmare, s-a realizat dubla alegere a lui Al. I. Cuza, unirea politica a Moldovei cu Tara Romaneasca si, implicit, crearea statului roman modern.
Marile Puteri au fost puse in fata faptului implinit, iar incalcarea textului Conventiei de la Paris a fost motivata prin faptul ca nu se preciza ca cei doi dom-nitori sa fie persoane diferite.
Revolutia (pasoptista) de la 1848-1849
In 1848 s-a declansat revolutia la nivel european. Nicolae Balcescu afirma ca Revolutia Europeana a fost ocazia si nu cauza Revolutiei Romane. In contextul politic al anului 1848 s-a declansat revolutia si in Tarile Romane, obiectivele fiind nationale (unirea Moldovei cu Muntenia si independenta lor), politice (regim de guvernare republican, reformarea societatii) si sociale (improprietarirea taranilor cu pamant).
Moldova – 27 martie 1848 – o adunare formata din boierimea Moldovei, intrunita la hotel Petersburg, a redactat si a prezentat domnitorului Mihail Sturdza “Petitia Proclamatie” din 35 de articole. Continutul acestora era moderat si se preciza “Sfanta Pazirea a Regulamentelor Organice”, adica mentinerea de fapt a situatiei existente si pana atunci. In privinta problemei taranesti se preciza doar relativa imbunatatire a situatiei taranilor.
Domnitorul Mihail Sturdza a respins acest document si a cerut arestarea sau chiar exilarea autorilor. O parte din revolutionari s-au refugiat la Brasov (exilatii), unde, in mai 1848, au redactat un document cu caracter secret numit “Principiile noastre pentru reformarea patriei”, in care se revendica unirea Moldovei cu Munte-nia, independenta acestora si improprietarirea taranilor fara despagubire.
Transilvania – in acest teritoriu problemele politice si sociale s-au impletit cu cele nationale, deoarece obiectivul revolutiei maghiare era cel de anexarea Transilvaniei la Ungaria. Reactia de protest a revolutionarilor romani transilvaneni a fost organizarea la 3-5 mai 1848 a Marii Adunari Nationale de la Blaj, pe Campia Libertatii. In cadrul acestei adunari s-a adoptat documentul “Petitia Nationala” cu 16 articole. Cele mai importante revendicari au fost improprietarirea taranilor fara despagubire si infiintarea garzilor nationale romanesti.
Pentru a provoca conflicte in randul revolutionarilor romani si maghiari, imparatul Austriei a fost de acord cu anexarea Transilvaniei la Ungaria. Acest fapt a determinat un conflict deschis intre revolutionarii romani si cei maghiari in perioada septembrie 1848 - iulie 1849.
Nicolae Balcescu a intervenit in Transilvania pentru a media conflictul cu ungurii, rezultatul tratativelor fiind “Proiectul de pacificare” de la Seghedin, din iulie 1849. Acesta nu a mai avut nicio valoare practica, deoarece in august 1849 armatele habsburgice si tariste au intervenit in Transilvania si au infrant revolutia.
Tara Romaneasca – revolutia s-a declansat la 9 iunie 1848, in urma “Proclamatiei” de la Islaz. Sub presiunea maselor, domnitorul Gheorghe Bibescu s-a retras la Brasov, iar la conducerea Tarii Romanesti s-a impus un guvern provizoriu format din membrii revolutiei: Nicolae Balcescu, fratii Golescu si Gheorghe Magheru.
Continutul proclamatiei cuprindea principii ca:
- independenta administrativa si legislativa;
- egalitate politica si libertatea tiparului;
- alegerea domnitorului din 5 in 5 ani;
- improprietarirea taranilor prin despagubire;
- desfiintarea pedepsei cu bataia si celei cu moartea.
Guvernul s-a confruntat cu 2 incercari de inlaturare din partea contra revolutiei, dar ambele au fost esuate. In perioada celor 2 luni si jumatate, membrii guvernului provizoriu au incercat sa puna in aplicare prevederile “Proclamatiei” de la Islaz. Totodata, s-a intrunit o comisie a proprietatii care a dezbatut problema Reformei Agrare.
In aceasta perioada apare drapelul tricolor, devenit oficial abia la A.I.Cuza.
Imperiul Otoman nu a acceptat aceasta situatie politica in Tara Romaneasca si l-a trimis pe Suleiman Pasa pentru a restabili ordinea. Acesta a ajuns la un compromis cu membrii guvernului provizoriu, care a fost inlocuit de o locotenenta domneasca formata tot din fostul guvern provizoriu (aceiasi membri).
Rusii si turcii nu au acceptat aceasta situatie. De data asta sultanul l-a trimis pe Fuad Pasa, care a intrat cu armata in Bucuresti si, dupa o incercare de rezistenta a Companiei de Pompieri condusa de Pavel Zaganescu, a ocupat Tara Romaneasca.
Regimul de ocupatie militara otomana a durat pana in 1849, cand, prin Conventia de la Balta Liman, s-a inlaturat regimul de ocupatie militara si s-a revenit la regimul regulamentar.
Regulamentele organice
Regulamentele organice
Reprezinta un cod de legi cu valoare de constitutie ce au fost aplicate la 1 iulie 1831 in Tara Romaneasca si la 1 ianuarie 1832 in Moldova. Aceste legi au fost elaborate de o comisie formata din boieri munteni si moldoveni sub coordonarea generalului rus Pavel Kiseleff.
Regulamentele precizau fixarea domniei pe toata durata vietii domnitorului. Acesta era ales din randul boierimii pamantene (române) si era confirmat de Imperiul Otoman.
Acestea prevedeau principiul separarii puterilor in stat. Puterea executiva era detinuta de catre domnitor, iar puterea legislativa apartinea Adunarii obstesti, care prezenta domnitorului rapoarte numite anaforale. Puterea judecatoreasca era detinuta de instante de judecata, modernizate prin aparitia corpului de avocati si a procuraturii. De asemenea, se desfiintau vamile interne intre Moldova si Tara Romaneasca.
Regulamentele prevedeau stabilirea unui impozit unic (capitația), iar burghezia platea un impozit pe venit numit patentă. De asemenea, se stabilea norma de lucru pentu tarani (numita nart) si se organiza invatamantul in limba romană.
Parte negativa: se mentineau privilegiile boierimii.
Primii domnitori regulamentari au fost din 1834: Mihail Sturdza in Moldova si Alexandru Dimitrie Ghica in Tara Romaneasca.
Sistemul fanariot in secolul XVIII
Dupa inlaturarea lui Constantin Brancoveanu (1714), a lui Stefan Canta-cuzino (T.Ro. - 1716) si a lui Dimitrie Cantemir (Mold - 1711), Imperiul Otoman a decis instituirea unui nou sistem politic pentru principatele romane: fanariotismul. Acest sistem consta in numirea (cumpararea) la tron a unor greci din cartierul Fanar al orasului Istambul. Grecii plateau sume enorme pentru a obtine tronul pe o perioada scurta.
Fanariotismul a reprezentat un sistem economic, politic si cultural care a caracterizat Moldova (din 1711) si Tara Romaneasca (din 1716) pana in 1821.
Contextul extern in care s-a instaurat acest sistem a fost determinat de declansarea “Problemei Orientale” (criza orientala). Aceasta a constat in izbucnirea unui sir de razboaie ruso-turce si ruso-austro-turce pentru preluarea teritoriilor ce apartineau Imperiului Otoman, care intrase intr-o perioada de declin, fiind supranumit “Omul bolnav al Europei”.
Sistemul fanariot a insemnat pentru Tarile Romane instabilitate politica, determinata de desele schimbari la tron. Din punct de vedere economic, a crescut tributul datorat Portii (numit haraci). La acesta se adauga sumele pentru confirmarea si reconfirmarea domniei, daruri de mucarer si de bairam.
Pierderile teritoriale au fost consecinta razboaielor ruso-austro-turce:
- in 1718 Banatul si Oltenia sunt anexate de Imperiul Habsburgic
- in 1739 Oltenia revine Tarii Romanesti
- in 1775 Bucovina e anexata de Imperiul Habsburgic
- in 1812 Basarabia e anexata de Imperiul Tarist.
Cele 6 razboaie intre marile puteri, in care au fost implicate principatele in timpul domnitorilor fanarioti, epidemiile de ciuma si perioadele de foamete au facut ca domniile acestora (fanariotilor) sa fie percepute intr-o maniera negativa in raport cu epocile istorice anterioare.
Perioada secolului XVIII a fost caracterizata si de incercari de reforma in spiritul ideilor iluministe. Constantin Mavrocordat, domn fanariot, a realizat o tripla reforma: sociala (a desfiintat legarea de glie a taranilor), administrativa (a introdus sistemul functionarilor platiti de stat) si fiscala (a impus un impozit unic).
In domeniul legislatiei s-a remarcat Alexandru Ipsilanti, tot fanariot, cu “Pravilniceasca condică”. Alte documente emise au fost: “Codul Calimach” (1817), “Legiuirea Caragea” (1818).
O parte a marii boierimi pamantene a redactat si prezentat memorii marilor puteri europene cu prilejul congreselor de pace. In acest context s-au revendicat (cerut) revenirea la domniile pamantene, recapatarea autonomiei tarilor romane si impunerea unui sistem al garantiei colective a marilor puteri.
Sistemul fanariot va lua sfarsit in 1821, odata cu revolutia condusa de Tudor Vladimirescu.
Istoria Tarilor Romane in Secolul XVII
Pe parcursul secolelor XVII-XVIII, istoria Tarilor Romane s-a derulat intr-un context extern dominat de conflictul de interese dintre Imperiul Otoman, pe de o parte, si Imperiul Habsburgic, Polonia si mai tarziu Rusia, pe de alta parte.
Domnitorii romani renunta in aceasta perioada la confruntarea deschisa cu Poarta, acceptandu-i pretentiile si inclinand tot mai mult sa promoveze actiuni diplomatice orientate catre una sau alta din partile aflate in conflict.
In plan intern, ordinea feudala romaneasca este alterata de sistemul de cumparare al domniei, prezent inca din secolul al XVI-lea (vezi Mihai Viteazul). Oameni cu spirit intreprinzator (greci, albanezi) incep sa se aseze in Tarile Romane si primesc pozitii importante in Stat / Sfatul Domnesc. La inceputul sec. XVII se sting dinastiile domnitoare: cea a basarabilor (T.Ro.) si cea a musatinilor (Mold.).
Pentru inceput, victorioasa iese boierimea pamanteana, care reuseste sa stavileasca accesul strainilor si sa-si impuna pe tron lideri proprii (e situatia lui Matei Basarab in T.Ro. si a lui Vasile Lupu in Mold.).
Ctitor a mai multor monumente de arhitectura, Vasile Lupu a introdus tiparul in Moldova si a intemeiat Academia Vasiliana. Domnia sa a fost o epoca de prosperitate, de buna organizare a institutiilor si de stralucire culturala. Bisericile si manastirile ridicate in Moldova sunt o dovada in acest sens.
Chiar daca nu mai putem vorbi despre o politica externa de amploare ca in secolele precedente, in plan intern, in secolele XVII-XVIII, domnia si-a pastrat toate atributiile traditionale: dreptul de a face legi, de a pedepsi pe locuitori, de a face boieri ori de a scoate din boierime, de a pune dari si chiar de a face episcopi.
Ambele state medievale romanesti si-au pastrat institutiile proprii, in ciuda agravarii dominatiei otomane, inclusiv in timpul domniilor fanariote din sec. XVIII.
Controlul politic al Portii devine tot mai evident, prin numirea / inlaturarea de la tron a unor domnitori, si se observa crestere substantiala a tributului.
Infrangerea turcilor sub zidurile Vienei din 1683 a marcat inceputul decaderii Imperiului Otoman. Slabirea puterii otomane i-a determinat pe ultimii domnitori autohtoni, Constantin Brancoveanu (T.Ro) si Dimitrie Cantemir (Mold), sa promoveze o politica de emancipare de sub suzeranitatea Portii.
Brancoveanu s-a remarcat prin politica antiotomana si alianta cu statele crestine vecine. Cantemir, incercand o apropiere cu Rusia, a incheiat o alianta cu tarul Rusiei, Petru cel Mare (prin Tratatul de la Luțk din 1711), si a participat la o campanie antiotomana. In urma luptei de la Stanilesti, Imperiul Otoman invinge, iar Dimitrie Cantemir se retrage la curtea lui Petru cel Mare.
Politica de cruciada a Tarilor Romane sec XIV - XVI
In aceasta perioada, expansiunea Imperiului Otoman catre centrul Europei a determinat implicarea Tarilor Romane in ceea ce s-a numit “Cruciada tarzie” (lupta statelor crestine de la nord de Dunare impotriva musulmanilor)(expeditie cu scop religios).
Conflictul romano-otoman a fost considerat asimetric din cauza inegalitatii de forte dintre cele 2 armate. Tactica folosita de domnitorii romani a fost cea a “pamantului parjolit”, avand ca scop slabirea fortelor inamicului. Consecinta acestor conflicte a fost pastrarea independentei sau plata unui tribut catre Imperiul Otoman, ca pret al pacii.
Mircea cel Batran (1386-1418) - a fost domn al Tarii Romanesti si s-a remarcat de la inceputul domniei prin politica antiotomana. In acest scop, a incheiat un tratat de alianta cu Polonia la Radom in 1389. In martie 1395, Mircea incheie o alianta la Brasov cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg. Prin acest tratat cei doi conducatori isi promiteau sprijin militar in cazul unui atac otoman.
In 17 mai 1395 s-a desfasurat batalia de la Rovine, unde Mircea s-a opus unui atac turcesc asupra Tarii Romanesti. El obtine victoria pe campul de lupta, dar o parte din marea boierime foloseste aceste imprejurari pentru a-l inlocui cu un pretendent la tron, Vlad Uzurpatorul.
Mircea se retrage la aliatul sau in Transilvania, iar in 1396 participa, alaturi de Sigismund de Luxemburg, la Cruciada de la Nicopole. Cruciatii crestini sunt invinsi, dar acest context politic ii permite lui Mircea sa-si recapete tronul Tarii Ro.
In 1402, in urma bataliei de la Ankara, sultanul otoman Baiazid este invins
si luat prizonier de catre capetenia tataro-mongola Timur Lenk. Baiazid moare, iar intre fiii sai incepe lupta pentru tron. Mircea intervine si il sustine pe Musa, dar, in final, Mahomed e cel care obtine tronul. Asadar, domnitorul roman e nevoit sa plateasca tribut Imperiului Otoman pentru mentinerea pacii.
In 1417, Dobrogea e anexata de turci, iar in 1418 Mircea moare si e inmormantat la Manastirea Cozia.
Alexandru cel Bun (1400-1432) – a fost domn al Moldovei si a incheiat un sistem de aliante cu Polonia in scopul apararii hotarelor de turci. L-a sprijinit pe regele polonez in luptele acestuia impotriva Cavalerilor Teutoni la Grunwald (1410) si la Marienburg (1422). In 1420 turcii au atacat Chilia si Cetatea Alba, dar Alexandru a reusit sa le apere.
Iancu de Hunedoara (1441-1456) – voievod al Transilvaniei. In politica externa s-a orientat catre aliante si campanii antiotomane.
In 1441 invinge o armata otomana la Alba Iulia.
In 1442 invinge turcii pe raul Ialomita.
In 1443 organizeaza o campanie militara cu care ajunge pana la Adrianopol. Scopul acesteia era de a determina armata otomana sa renunte la asediul orasului Constantinopol. In acelasi an, Imperiul Otoman incheie un tratat de pace la Seghedin (Ungaria) cu
Iancu de Hunedoara pe o perioada care ar fi trebuit sa dureze 10 ani.
Prevederile tratatului sunt incalcate in anul urmator (1444), cand, la initiativa papei, se organizeaza Cruciada de la Varna. Cruciatii crestini sunt invinsi de turci, iar regele Ungariei e ucis in lupta. Deoarece urmasul lui Vladislav era prea tanar, la tronul ungar a venit Iancu de Hunedoara, in calitate de Guvernator, pe o perioada de 6 ani.
Iancu de Hunedoara s-a preocupat si de mentinerea unor relatii diplomatice cu Moldova si cu Tara Romaneasca.
In 1456, in lupta de la Belgrad impotriva turcilor (Mahomed al II-lea), Iancu obtine o victorie remarcabila si impiedica astfel inaintarea turcilor catre Europa centrala. Dupa aceasta victorie, el moare de ciuma in acelasi an.
Vlad Tepes (1456-1462; 1476 - o luna jumatate) – a fost domnitor al Tarii Romanesti si s-a orientat catre o politica antiotomana, refuzand plata tributului.
A organizat expeditii pe malul drept al Dunarii impotriva garnizoanelor otomane. Avand in vedere faptele, sultanul Mahomed al II-lea a trimis o expeditie condusa de Hamza Pasa cu scopul de a-l captura si de a-l aduce la curtea otomana pe Tepes. Domnitorul roman a intuit complotul; i-a capturat si i-a tras in teapa pe atacatori.
In 1462, sultanul Mahomed al II-lea intra in Tara Romaneasca, in fruntea unei armate numeroase, cu scopul de a-l inlatura pe Tepes si de a-l impune la tron pe fratele acestuia, Radu cel Frumos.
In lupta de la Targoviste din noaptea 16-17 iunie 1462, Tepes obtine victoria, dar e tradat de marea boierime care prefera sa se inchide lui Radu cel Frumos. Tepes se retrage in Transilvania, dar e arestat din ordinul regelui ungar Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara. Dupa 14 ani de prizonierat, Vlad revine la tron pentru o luna jumatate, iar apoi este omorat.
Stefan cel Mare (1457-1504) – o prima etapa in politica externa a lui Stefan a fost eliberarea Moldovei de sub tendinta de suzeranitate a Ungariei.
In 1465, Stefan cucereste cetatea Chilia care se afla sub control politic ungar. Regele Ungariei Matei Corvin vine cu armata in Moldova, dar e invins in lupta de la Baia din 1467. Prin aceasta batalie se obtine independenta Moldovei fata de Ungaria.
Politica antiotomana a lui Stefan s-a concretizat prin inlaturarea din Tara Romaneasca a domnitorului Radu cel Frumos, deoarece era supus turcilor.
In 10 ianuarie 1475, Stefan invinge o numeroasa armata otomana in lupta de la Podul Inalt, actualul Vaslui. Dupa aceasta confruntare, Stefan a trimis o scrisoare capetelor incoronate crestine din Europa pentru a cere sprijin impotriva dusmanilor crestinatatii, insa a primit doar scrisori de incurajare, nu si sprijin concret.
Domnitorul exprima clar conceptia despre Moldova ca “poarta a crestinatatii”: “daca aceasta poarta a crestinatatii va fi pierduta, atunci toata crestinatatea va fi in mare primejdie” (fragment din scrisoarea trimisa de Stefan).
Neprimind niciun raspuns din partea principilor crestini, in iulie 1475, Stefan cel Mare ii fagaduieste “credinta vesnica” regelui Matei Corvin, sperand ca, in virtutea relatiilor de suzeranitate-vasalitate, o sa beneficieze de ajutorul sau in cazul unei campanii otomane impotriva Moldovei. In 1480 ungurii incheie pace cu Imperiul Otoman si, prin urmare, tratatul lui Stefan isi pierde valoarea.
In 1476 este atacat simultan de o armata tatara si una turceasca. Stefan se confrunta cu armata otomana la Razboieni, dar este invins. Cu toate acestea, Mahomed al II-lea nu reuseste sa cucereasca si sa supuna Moldova.
In 1484 turcii cuceresc Chilia si Cetatea Alba.
In 1485, incercand sa recapete cetatile pierdute, Stefan cel Mare depune juramant de vasalitate fata de regele Poloniei, Cazimir al IV-lea, la Colomeea.
In 1486/1487, domnul Moldovei se regaseste din nou singur in fata otomanilor, ceea ce-l sileste sa incheie pace si sa accepte plata tributului in schimbul conservarii autonomiei tarii.
Marea expeditie polona, al carei tel proclamat era recuperarea Chiliei si a Cetatii Albe, dar de fapt urmarea instalarea unui print polonez pe tronul Moldovei, s-a soldat cu un esec. Stefan a invins armata regelui polonez Ioan Albert in lupta de la Codrii Cosminului din 1497. Asadar, conditiile subordonarii au fost anulate in 1499, prin tratatul de la Harlau in care se recunostea egalitatea politica intre Pol. si Mold. La moartea sa, Stefan a lasat o tara bine consolidata politic si economic.
*Conflictul multisecular cu Imperiul Otoman nu s-a soldat cu supunerea totala a romanilor. Tarile Romane n-au fost transformate in pasalacuri, ceea ce a permis, in plan intern, conservarea fiintei statale si a confesiunii religioase. Pe plan extern, lupta capata o dimensiune europeana. Expansiunea otomana in aceasta parte a Europei a fost oprita pe linia Dunarii, iar fortele turcilor au fost uzate in lupte nu intotdeauna de mare amploare, dar care surveneau la intervale destul de stranse, ceea ce-i impiedica sa se concentreze in alte directii. Rezistenta romanilor, alianta cu statele crestine (Polonia, Ungaria), precum si faptul ca nu se aflau in principala cale de inaintare a turcilor spre Europa Centrala sunt tot atatia factori care au contribuit la mentinerea autonomiei Tarilor Romane. Pentru turci devenise mai rentabil un regim indirect de dominatie prin intermediul administratiei romanesti. Asadar, in sec. XV Moldova si Tara Romaneasca au fost silite sa accepte plata tributului si să se resemneze cu pierderea cetăților dunarene si pontice (Turnu, Giurgiu, Chilia si Cetatea Alba) (Transilvania plateste abia din secolul XVI). Totodata, ele asigurau provizii pentru armata si imperiu. In schimbul acestor renuntari, Imperiul Otoman a promis si a recunoscut autonomia celor doua tari, statut inscris in conventii numite Capitulatii.
Mihai Viteazul (1593-1601) – Conform obiceiului din epoca, Mihai, fost ban al Craiovei, isi cumpara domnia in 1593, dar acest semn de fidelitate fata de turci este superficial. A avut inca de la inceputul domniei o politica antiotomana si a aderat de bunavoie la Liga Sfanta antiotomana, creata din initiativa papei.
Lupta antiotomana e declansata de Mihai in 1594, prin uciderea creditorilor si masacrarea garnizoanei turcesti din Bucuresti. Dupa aceea, el invinge o armata otomana la Stanesti si una tatara la Putinei.
Deoarece anticipeaza un atac otoman, a incercat sa obtina alianta statelor vecine. Asadar, a trimis o delegatie de boieri munteni la principele Transilvaniei, Sigismund Bathory, pentru a incheia un tratat cu acesta. Incalcand indicatiile date de domnitor, boierii au incheiat, in 20 mai 1595 la Alba Iulia, un tratat prin care Mihai devenea subordonat principelui. Prin urmare, domnitorul roman devenea loctiitor al lui Sigismund Bathory, dar se recunostea suprematia Mitropoliei Ordodoxe a Tarii
Romanesti asupra Bisericii Ortodoxe din Transilvania. Mihai accepta tratatul si organizeaza armata de mercenari pentru viitoarea confruntare militara.
Reactia Portii se produce in vara anului 1595. O puternica armata condusa de vizirul Sinan Pasa ataca Tara Romaneasca. In 23 august la Calugareni, Mihai zdrobeste avangarda turca, dar apropierea marii armate otomane il obliga sa se retraga in munti, in asteptarea ajutorului transilvan. Intre timp Sinan Pasa ocupa Bucurestiul, asediaza Targovistea si incepe organizarea tarii in pasalac, prin numirea reprezentantilor otomani in administratie. O luna mai tarziu, beneficiind de ajutorul lui Sigismund Bathory si Stefan Razvan, domnul Moldovei, Mihai trece in ofensiva, eliberand tara de turci.
In 1597 incheie o pace avantajoasa cu Imperiul Otoman, pe toata durata domniei sale, prin care se diminua considerabil tributul datorat Portii.
In 1598 incheie alianta cu imparatul Austriei, Rudolf al II-lea, la Manastirea Dealu.
Intre timp, Sigismund Bathory renunta la tron in favoarea varului sau, cardinalul Andrei Bathory. Acesta s-a declarat ostil lui Mihai si i-a cerut sa paraseasca tronul. In aceste conditii, Mihai isi organizeaza armata si il invinge pe acesta in lupta de la Selimbar din 28 octombrie 1599.
La 1 noiembrie 1599, Mihai intra triumfal in Alba Iulia, marcand astfel, prin acest gest, unirea politica a Tarii Romanesti cu Transilvania. In dieta/forul legislativ al Transilvaniei, Mihai a luat masuri in limba romana si a adoptat legi in favoarea preotilor romani.
In primavara anului 1600, el intra cu armata in Moldova. Dupa ce Ieremia Movilă se refugiaza in Polonia si cetatile Moldovei se predau fara lupta, Mihai redacteaza la Iasi, in 27 mai 1600, primul document al unirii celor 3 tari.
In absenta lui, in Transilvania se rascoala nobilimea maghiara si il proclama conducator militar pe generalul Gheorghe Basta. Mihai se lupta cu armata acestuia la Mireslău in septembrie 1600, dar este invins pierzand Transilvania.
In Moldova revine Ieremia Movilă, iar in Tara Romaneasca se pregatea inscaunarea lui Simion Movilă. In aceste conditii, Mihai pleaca la Viena pentru a primi sprijin din partea lui Rudolf al II-lea. Acesta revine in Transilvania si o recastiga in urma luptei de la Guruslău din august 1601, ca aliat al lui Gheorghe Basta. La cateva zile dupa victorie, insa, Mihai e asasinat pe Campia Turzii din ordinul lui Gheorghe Basta. (Rudolf s-a folosit de el ca sa castige Transilvania).
Unirea se destrama dupa moartea sa, dar va ramane un ideal pentru epoca moderna.
Institutii feudale in Tarile Romane sec XIV - XVI
1. Domnia reprezenta principala institutie a statului medieval, domnitorul avand autoritate absoluta in stat. Era ereditara si electiva (alegerea domnitorului de catre Adunarea Tarii, indiferent ca este fiu legitim sau nelegitim, obligativitatea era doar sa fie “os domnesc”). Principalele familii domnitoare erau basarabii in Tara Romaneasca si musatinii in Moldova.
Domnia era considerata de caracter divin, fapt exprimat si in titulatura domnitorilor: “Io, mare voievod si domn”, particula “io” reprezentand prescurtarea cuvantului grecesc “ioannes” care insemna “cel ales de Dumnezeu”.
In Moldova si in Tara Romaneasca, conducatorul statului isi atribuia titlul de Voievod si Domn. Domn provine din latinescul dominus, “singur stapanitor”, iar termenul voievod inseamna conducator suprem al armatei.
In Transilvania se folosea doar termenul de voievod pentru a desemna conducatorul statului, deoarece acest teritoriu era vasal Ungariei.
Daca domnitorii din T.Ro si Mold. sunt alesi de Adunarea Tarii, voievodul Transilvaniei este numit de regele Ungariei si supus acestuia. Exista situatii in care voievozii din Transilvania, precum Ladislau Kan si Roland Borsa, nu s-au subor-donat pe deplin regelui maghiar.
2. Sfatul domnesc – in Moldova si in Tara Romaneasca acesta era alcatuit din 12 mari boieri cu dregatorii. Cele mai importante dregatorii erau cele de Portar al Sucevei (Moldova) si de Ban al Olteniei (Tara Romaneasca).
In Sfatul Domnesc existau atributii ca:
- logofatul, raspundea de Cancelaria Domneasca, acte;
- vistiernicul, raspundea de visteria statului;
- spatarul, purta spada domnitorului;
- postelnicul, avea grija de casa si de camasi;
- comisul, avea grija de grajduri;
- paharnicul, verifica bauturile.
Sfatul Domnesc avea doar rol consultativ, deciziile finale apartinandu-i domnitorului. Din secolul XIX il gasim si sub denumirea de Divan.
3. Adunarea tarii – reprezenta populatia din Tarile Romane convocata de domnitor in cazul luarii unei decizii importante.
4. Organizarea administrativa - in Moldova teritoriul era organizat in tinuturi, iar in Tara Romaneasca in judete. In Transilvania ungurii erau organizati in comitate, secuii in scaune si sasii in districte.
In 1437 maghiarii, sasii si secuii se vor organiza intr-o uniune privilegiata, Unio Trium Nationum, care-i va exclude pe romani.
5. Legislatia - in Moldova si Tara Romaneasca a predominat dreptul cutumiar (obiceiul pamantului), peste care s-au suprapus principii de drept bizantin. Domnitorul reprezenta instanta judecatoreasca suprema.
In 1517, in Transilvani, juristul Stefan Werboczi a redactat un cod de legi in 3 parti, “Tripartitul lui Werboczi”, prin care taranii romani erau legati de glie definitiv.
6. Armata - a reprezentat o institutie esentiala in mentinerea fiintei statale. In perioada sec XIV-XVI era organizata din oastea cea mare, alcatuita din tarani liberi (proprietari de pamant), si oastea cea mica formata din boierimea mare si mijlocie.
7. Biserica - a reprezentat, alaturi de domnie, o institutie centrala a statelor feudale. In Moldova si in Tara Romaneasca mitropolitul era cel care recunostea domnitorul, “il ungea”. Domnul era aparator al bisericii si colabora din punct de vedere religios cu ierarhia ecleziastica. Cu toate acestea, mitropolitul putea fi inlaturat de catre domnitor daca era banuit de tradare. Mitropoliile celor doua tari extracarpatice au avut un rol important in consolidarea autoritatii domnesti si a structurilor statale.
Teoria imigrationista
Ideile teoriei imigrationiste apar la finalul secolului al XVI-lea la cronicarul maghiar Istvan Szamoskozy, care afirma, inaintea domniei lui Mihai Viteazul, originea noastra latina, pe care apoi o contesta.
Nicolaus Olahus (sec. XVI) este primul român care sustine romanitatea românilor. Acesta mentiona in lucrarea “Hungaria” ca românii din Mold, T.Ro si Trans. sunt descendentii colonistilor romani.
In sec. XVIII Franz Sulzer creeaza teoria imigrationista conform careia poporul roman e de origine balcanica, contestand originea latina a limbii si a poporului roman.
Teoria imigrationista a lui Robert Roesler a fost redactata in 1871, dupa formarea Imperiului Austro-Ungar (1867), in cadrul caruia Transilvania e anexata Ungariei. Roesler a sintetizat teoriile anterioare ale istoriografiei maghiare.
Scopul acestei teorii a fost unul politic, de a demonstra ca romanii nu au niciun drept in Transilvania. Esenta teoriei consta in afirmatia ca romanii s-au format ca popor in Peninsula Balcanica, de unde au imigrat la nord de Dunare in sec. XII-XIII, dupa ce ungurii se stabilisera deja in Transilvania. Argumentele teoriei:
- dacii ar fi fost exterminati ca popor in urma razboaielor daco-romane;
- romanizarea ar fi durat prea putin (167 ani);
- Dacia ar fi ramas pustie dupa Retragerea Aureliana;
- limba romana s-ar asemana cu limba albaneza;
- romanii ar fi un popor de pastori nomazi.
Istoricii romani au adus contraargumente bazate pe dovezi istorice, arheo-logice si lingvistice. Descoperirile arheologice au demonstrat continuitatea daco-romana prin prezenta obiectelor de cult crestin datand din sec. IV: donariul de bronz de la Biertan cu inscriptia in latina “Eu, Zenovie, am pus acest dar.” si inelul de bronz descoperit la Micia cu inscriptie in limba latina.
Terminologia de baza a crestinismulul nord-dunarean e de origine latina, ceea ce demonstreaza faptul ca aceasta religie a fost receptata de catre daco-romanii de la nord de Dunare prin intermediul misionarilor veniti din Imperiul Roman. Termenii cruce, inger, Dumnezeu si biserica sunt de origine latina. Biserica provine din latinescul basilica, ceea ce argumenteaza formarea poporului roman la nord de Dunare. Daca romanii s-ar fi format ca popor in Peninsula Balcanica, s-ar fi impus termenul “eclesia” din limba greaca.
Grigore Ureche sustinea si el romanitatea in “Letopisetul Tarii Moldovei”.
La sfarsitul sec. XVIII, reprezentantii Scolii Ardelene (Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Sincai, Ion Budai Deleanu) sustin in lucrarea “Supplex Libellus Valachorum” (1791), cu argumente istorice si lingvistice, originea latina a limbii si a poporului roman. Ei afirma cu tarie originea latina pura a romanilor, fiind o exagerare menita sa arate nobletea romanilor.
Bogdan Petriceicu Hasdeu arata in 1860, in articolul “Perit-au dacii?”, ca Imperiul Roman nu avea niciun interes sa extermine populatia cucerita, deoarece aceasta constituia o importanta forta de munca.
Numeroase inscriptii datand din perioada Daciei romane atesta existenta numelor dace alaturi de cele romane, ceea ce demonstreaza o continuitate a populatiei dace si in timpul stapanirii romane.
Cronicarii moldoveni au aratat in scrierile lor originea latina a romanilor: “Toti de la Ram ne tragem”.
A.D. Xenopol dă, spre sfarsitul secolului al XIX-lea, cea mai ampla replica teoriei lui Roesler. In lucrarile sale despre Dacia romana, acesta demonstreaza continuitatea daco-romanilor pe baza marturiilor arheologice descoperite pe teritoriul fostei provincii romane Dacia.
Constantin C. Giurescu (sec XX) arata ca alte popoare, de exemplu cel spaniol, s-au romanizat intr-un timp mai scurt de 167 ani, in doar 100 de ani.
Asemanarea catorva cuvinte din limba romana cu cele din limba albaneza se explica prin fondul comun tracic. Nomadismul invocat de Robert Roesler este de fapt transhumanta practicata in cadrul pastoritului.
La jumatatea secolului XX, sub influenta sovietica, au existat orientari in istoriografia romana ce sustineau originea slava a romanilor (Mihai Roller - "Istoria romanilor”; acesta controleaza si modifica istoriografia romana in 1948-1955, in functie de presiunile politice).
Romanitatea romanilor
Tracii apartin familiei de popoare indo-europene provenite din Asia. Geto-dacii reprezinta ramura nordica a tracilor. Existenta a 2 denumiri se explica prin faptul ca romanii ii numeau daci, iar grecii ii numeau geti.
Primul stat geto-dac a fost format de Burebista (82 i.Hr - 44 i.Hr) si a avut capitala la Sarmisegetuza. Statul era o monarhie militara, iar hotarele acestuia erau foarte intinse. Dupa moartea lui Burebista, statul se destrama in 5 regate mai mici, mentinandu-se un nucleu teritorial si politic in Muntii Orastiei.
Refacerea statului dac se va realiza in timpul domniei lui Decebal (87 - 106 d.Hr), dar cu hotare mai restranse din cauza expansiunii romane. Decebal se con-frunta militar cu romanii in anii 87 si 88, iar in 89 incheie pace cu imparatul roman Domitian. Conform acestui document, Dacia devenea regat clientelar (aliat) al Romei, iar Decebal primea sprijin militar si financiar din partea Imperiului Roman.
In urma razboaielor din 101-102 si 105-106, Dacia este cucerita de imparatul roman Traian, care o transformata in provincie romana si o supune procesului de romanizare. Guvernatorul Daciei, dupa anul 106, avea functia Legatus Augusti Pro Praetore.
Dacia romana cuprindea NV. Transilvaniei, S. Moldovei si V. Campiei Muntene. In alte cuvinte: Banatul, vestul Olteniei si cea mai mare parte a Transilv.
Romanizarea reprezinta procesul prin care un popor cucerit invata limba latina si asimileaza cultura materiala si spirituala romana. Insusirea limbii latine este esentiala pentru procesul de romanizare.
Colonistii au impus in Dacia limba latina si civilizatia romana. Armata a contribuit la romanizare prin faptul ca tinerii inrolati invatau limba, iar veteranii primeau pamant si se stabileau in Dacia, unde isi intemeiau familii.
Administratia a contribuit la impunerea organizarii urbane de tip roman, orasele fiind structurate in 2 categorii: municipii si colonii (ex. col.: Ulpia Traiana Dacia Sarmisegetuza).
Religia a contribuit prin intermediul a 2 fenomene:
- sincretismul - sinteza dintre divinitatile dace si cele romane;
- interpretatio romana - adorarea vechilor divinitati dace sub denumiri romanice.
Armata si administratia romana au ramas in Dacia pana in 271, cand imparatul Aurelian a retras armata si administratia necesare pentru apararea Romei de atacurile migratorilor. Dupa 275, teritoriul Daciei romane a fost locuit de autohtonii daco-romani care si-au continuat existenta in zonele aparate natural.
In anul 602, slavii se aseaza la sud de Dunare, intrerupand legaturile dintre populatia romanizata de la nord de Dunare si cea de la sud. Influentele slave se resimt in domeniul activitatilor comerciale si in cel al organizarii institutionale.
Formarea limbii române s-a incheiat, in linii mari, in secolul al VIII-lea.
Structura limbii române e reprezentata de substratul traco-dacic 10%, stratul latin 60%, adstratul slav 20% si preluari din alte limbi 10%.
Etnogeneza romaneasca reprezinta un proces complex care se incadreaza in procesul general al formarii popoarelor neolatine. Aspectul comun este dat, atat in romanitatea occidentala cat si in cea orientala, de substrat (autohtonii) si de stratul latin. Elementul care individualizeaza romanitatea orientala il reprezinta adstratul slav, in timp ce in romanitatea occidentala adstratul este germanic. Individualizarea limbii romane este data si de evolutia sa separata de limbile neolatine occidentale.
Romania in perioada Razboiului rece
Deoarece, din 1945, a intrat în sfera de influenţă sovietică, România nu a mai putut desfăşura legăturile tradiţionale de politică externă avute în perioada interbelică.
Prin tratatul de pace, semnat la Conferinţa de la Paris, la 10 decembrie 1947, recunoştea anularea dictatului de la Viena, din 1940, dar consfiinţea şi juridic ocuparea Basarabiei, nordului Bucovinei şi a ţinutului Herţa de către U.R.S.S. România a devenit membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite în anul 1955.
După al Doilea Război Mondial, U.R.S.S. a impus României orientarea politicii sale externe mai cu seamă către Est şi restrângerea relaţiilor cu lumea occidentală la minimum.
România avea aceeaşi poziţie faţă de evenimente cu cea a U.R.S.S. şi a lagărului comunist.
Statul român a devenit, în 1949, membru fondator al Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (organizaţia economică a ţărilor comuniste, C.A.E.R.), cu sediul la Moscova, şi a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, creată în 1955, alianţa militară a statelor comuniste satelite ale Uniunii Sovietice, opusă N.A.T.O.
Abia la câţiva ani după moartea lui Stalin, Gheorghe Gheorghiu-Dej a început să promoveze o politică de distanţare faţă de U.R.S.S., mai ales după 1958, când trupele sovietice au fost retrase din România.
Însă nu s-a pus niciodată problema să fie părăsite C.A.E.R. şi Organizaţia Tratatului de la Varşovia.
România s-a pronunţat, în anul 1964, pentru limitarea amestecului sovietic în treburile interne ale altor ţări comuniste, pe fondul neînţelegerilor dintre sovietici şi chinezi. Tot în 1964, România a condamnat şi planul Valev, de integrare economică a ţărilor socialiste, prin care se propunea ca zone din sud-estul României, nord-estul Bulgariei şi părţi din U.R.S.S. să se specializeze în producţia agricolă .
Ţara noastră a început, după 1960, să dezvolte relaţii şi cu state democratice din Occident, pentru a importa tehnologie necesară industrializării.
Politica externă a României în perioada destinderii şi a coexistenţei paşnice.
Rezolvarea crizei rachetelor sovietice din Cuba (1962), care adusese omenirea pe marginea conflictului nuclear a fost urmată de o perioadă de destindere în relaţiile internaţionale şi de coexistenţă paşnică între ţările cu sisteme social-politice diferite (comunist şi democratic).
În această etapă, România, după venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu în 1965, a continuat politica începută în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, de distanţare de linia sovietică, dar de menţinere în tabăra comunistă.
Statul român a continuat să-şi extindă colaborarea cu statele occidentale şi a stabilit relaţii diplomatice cu Republica Federală Germania (1967). Conducătorul român a efectuat vizite în diferite ţări, precum S.U.A., Franţa, Republica Federală Germania, Marea Britanie etc., iar mulţi şefi de stat (Charles de Gaulle preşedintele Franţei, Richard Nixon, preşedintele S.U.A.) au vizitat România.
Nicolae Ceaşescu a fost apreciat pentru atitudinea sa, mai ales după ce, în 1968, conducerea României a condamnat intervenţia militară a armatelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia, pentru a înlătura conducerea comunistă adeptă a unor reforme interne.
România a devenit membră a Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, din 1972, şi a semnat, în 1975, Actul final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, de la Helsinki.
În anii ’80, schimbarea climatului politic internaţional (mai ales după 1985, când Mihail Gorbaciov a preluat conducerea U.R.S.S.), deschiderea dialogului Est-Vest, dar şi politica internă rigidă şi abuzivă promovată de Nicolae Ceauşescu, au dus la izolarea României pe plan extern. Abia după 1989, statul român a putut relua legăturile normale cu statele occidentale.
Principiile politicii externe a Romaniei dupa Marea Unire
În urma semnării tratatelor de la Conferinţa de pace de la Paris, 1919-1920 (cu Germania, Austria, Bulgaria, Ungaria şi Turcia), graniţele României au fost recunoscute pe plan internaţional.
Membră a Societăţii Naţiunilor, România a acţionat pentru menţinerea păcii, stabilităţii pe continent şi în lume şi pentru păstrarea statu-quo-ului teritorial.
În perioada interbelică, au fost semnate tratate de alianţă cu diferite state (precum cel cu Franţa, din anul 1926, prin care se garanta sprijinul acesteia în cazul unui conflict împotriva României).
De asemenea, au fost încheiate tratate şi alianţe regionale cu Polonia, Cehoslovacia şi Regatul Sârbo-Croato-Sloven (din 1929, denumit Iugoslavia). Cu ultimele două, România a constituit, în anul 1921, alianţa Mica Înţelegere.
Pentru instituirea unui climat de încredere şi colaborare internaţională, statul român a semnat Pactul Briand-Kellogg, propus în 1928 de Franţa şi S.U.A., de interzicere a războiului pentru rezolvarea conflictelor internaţionale; în anul 1929, a semnat Protocolul de la Moscova, prin care România, U.R.S.S., Polonia şi Letonia se angajau să pună imediat în vigoare, în relaţiile dintre ele, prevederile Pactului Briand-Kellogg; a participat, cu diferite propuneri, la pregătirea Conferinţei asupra dezarmării (1926 – 1932) şi la lucrările acesteia, la Geneva, în anii 1932 – 1935.
Relatiile externe ale Romaniei pana la Primul Razboi Mondial
Ministerul Afacerilor Străine al Principatelor Unite a început să funcţioneze în anul 1863. Astfel, deşi nu erau încă independente, Principatele Unite au realizat legături speciale cu alte ţări: în 1863, a fost încheiată cu Serbia o convenţie de extrădare, iar în 1865, cu Austro-Ungaria, o convenţie privind sistemul poştal şi cel de telegraf.
După anul 1866, legăturile externe ale ţării noastre s-au intensificat, astfel că numărul convenţiilor comerciale încheiate cu alte state a cresut.
În 1875, a fost încheiată o convenţie comercială şi de navigaţie pe 10 ani cu Austro-Ungaria, iar în 1876 a fost parafată o astfel de convenţie şi cu Rusia.
Relaţiile externe ale României după obţinerea independenţei de stat.
Prin tratatele de pace de la San Stefano şi Berlin, din anul 1878, a fost recunoscută independenţa de stat a României.
Imediat după semnarea tratatului de pace de la Berlin, Austro-Ungaria, Rusia şi Turcia au recunoscut independenţa României, iar Italia, în 1879. Germania şi alte ţări a condiţionat recunoaşterea independenţei României de modificarea articolului 7 din Constituţie cu privire la acordarea cetăţeniei române celor de altă religie decât cea creştină şi de răscumpărarea de către statul nostru a acţiunilor concernului falimentar Strousberg. În aceste condiţii, independenţa României a fost recunoscută şi de Germania, Franţa şi Anglia, în anul 1880.
După recunoaşterea independenţei, România a putut să stabilească relaţii diplomatice cu alte state bazate pe suveranitate şi egalitate.
Ţara noastră a deschis primele reprezentanţe diplomatice, care se numeau legaţii, în alte capitale sau a ridicat la nivel de legaţie fostele agenţii diplomatice care funcţionau în ţările respective.
Astfel, au început să funcţioneze legaţii la Constantinopol (1878), Viena (1878), Belgrad (1879), Paris (1880) etc.
Prin urmare România a putut să promoveze mult mai eficient acţiuni de politică externă în conformitate cu interesele sale politice şi economice. De exemplu, pentru a-şi proteja economia de concurenţa mărfurilor din Austro-Ungaria, România a dorit să negocieze, în 1886, o nouă convenţie comercială cu acest stat, ceea ce a determinat un adevărat război vamal între cele două ţări.
În politica externă de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi de la începutul secolului al XX-lea, România trebuia să ţină cont de raporturile dintre marile puteri. Teama de Rusia, care răpise României sudul Basarabiei, în 1878, a determinat apropierea ţării noastre de Germania şi de Austro-Ungaria. La rândul lor, aceste mari puteri considerau România un avanpost în politica lor de consolidare a poziţiilor în sud-estul Europei.
În 1883, România devenea, astfel, membră a Triplei Alianţe.
Situaţia internaţională s-a schimbat la începutul secolului al XX-lea, iar România a acţionat ca un factor de stabilitate în această parte a Europei, pentru menţinerea statu-quo-ului în Peninsula Balcanică. România s-a implicat în al doilea război balcanic (1913), împotriva Bulgariei, numai în momentul în care situaţia de la sud de Dunăre a devenit periculoasă pentru securitatea ţării.
Prin tratatul de pace de la Bucureşti (1913), România a obţinut partea de sud a Dobrogei (Cadrilaterul).
După înfiinţarea celui de-al doilea bloc politico-militar european, Antanta, şi în condiţiile apropierii războiului, România şi-a intensificat acţiunile diplomatice pentru realizarea obiectivului naţional, Marea Unire. Austro-Ungaria şi Germania nu au mai putut menţine România în sfera lor de influenţă.
Prim-ministrul Ion I. C. Brătianu a negociat, în secret, cu Antanta, participarea la Primul Război Mondial alături de aceasta, obţinând recunoaşterea drepturilor Românei asupra Transilvaniei, Banatului şi Bucovinei. Intrată în război după doi ani de neutralitate, în 1916, România şi-a îndeplinit obiectivul naţional, realizarea statului unitar român.
Criza Orientala si spatiul romanesc
Criza orientală declanşată spre sfârşitul secolului al XVII-lea a afectat Principatele Române, prin consecinţele negative ale războaielor ruso-austro-otomane, inclusiv prin pierderile teritoriale din secolului al XVIII-lea (Banatul şi Bucovina, ocupate de Imperiul Habsburgic), cărora li s-a adăugat Basarabia, ocupată de Imperiul Rus în 1812.
Primele decenii ale secolului al XIX-lea s-au caracterizat printr-un context extern complicat, marcat de adâncirea crizei orientale, de care Ţara Românească şi Moldova au fost nevoite să ţină seama.
După revenirea la domniile pământene în Principate, în anul 1822, Rusia s-a implicat din nou în problemele acestora.
În anul 1826, Rusia a impus Imperiului Otoman încheierea unei convenţii, la Akkerman (Cetatea Albă), act adiţional tratatului de pace de la Bucureşti, din anul 1812, pentru a îngrădi posibilitatea sultanului de a se amesteca în Principate. Nerespectarea Convenţiei de la Akkerman de către otomani a dat posibilitatea Rusiei să desfăşoare un nou război împotriva turcilor (1828 – 1829).
Acesta a început cu ocuparea Principatelor şi, chiar dacă războiul s-a încheiat cu victoria Rusiei, Moldova şi Ţara Românească s-au aflat sub ocupaţia trupelor ţariste până în anul 1834. La încheierea războiului, statutul internaţional al Principatelor s-a schimbat. Acestea rămâneau sub suzeranitatea Porţii, dar intrau sub protectoratul Rusiei. Tratatul de pace de la Adrianopol (1829) conţinea şi un Act separat cu privire la Prinţipaturile Moldova şi Valahia.
Transformarea problemei româneşti în problemă europeană.
Generaţia care a pregătit Revoluţia de la 1848 a urmărit înlăturarea regimului impus Principatelor de marile puteri, realizarea unirii şi obţinerea independenţei.
Marile puteri conservatoare vecine Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus şi Imperiul Otoman s-au implicat în înfrângerea revoluţiei din Ţările Române.
În aprilie 1849, Rusia şi Imperiul Otoman au încheiat Convenţia de la Balta-Liman, prin care se restrângea autonomia Principatelor.
După anul 1848, foştii participanţi la evenimentele revoluţionare au popularizat cauza românească în Occident.
Declanşarea Războiului Crimeei, în anul 1853, şi ocuparea militară a Principatelor de către trupele ruse, apoi de cele otomane şi austriece, a determinat abordarea problemei româneşti la Congresul de pace de la Paris (1856).
Unirea Principatelor a deschis ulterior procesul constituirii şi consolidării statului român modern.
Necesitatea obţinerii independenţei României a fost discutată, în anul 1873, de principele Carol I (1866-1914), în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Miniştri. Declanşarea unui nou război ruso-otoman, în 1877, a creat cadrul favorabil proclamării acesteia.
Rusia nu a acceptat, la început, ca România să participe la războiul antiotoman, fapt menţionat în întâlnirea dintre ţarul Alexandru al II-lea şi cancelarul Gorceakov cu o delegaţie română din care au făcut parte prim-ministrul Ion C. Brătianu şi ministrul de Externe, Mihail Kogălniceanu. T
otuşi, Rusia a fost interesată să semneze o convenţie de reglementare a trecerii trupelor pe teritoriul românesc, în drumul lor spre Balcani (4 aprilie 1877).
După încheierea războiului prin înfrângerea otomanilor, Rusia nu a respectat angajamentul cu privire la integritatea teritorială a României, asumat prin convenţia din aprilie 1877.
Astfel, prin tratatul de pace de la San Stefano (19 februarie/3 martie 1878), Rusia şi-a rezervat dreptul de prelua sudul Basarabiei de la România, în schimbul Dobrogei, Deltei Dunării şi Insulei Şerpilor, primite de la Imperiul Otoman. Tratatul de la Berlin (1/13 iulie 1878) reconfirma independenţa României, dar şi pierderea sudului Basarabiei şi revenirea în graniţele ţării a Dobrogei, Deltei Dunării şi Insulei Şerpilor.
Românii, intre diplomatie si conflict in secolele al XV-lea si al XVI-lea
Începând din secolul al XIV-lea, o nouă putere politică şi militară se afirmă în Europa: statul otoman.
Spre sfârşitul secolului al XIV-lea, acesta ajunge în expansiunea sa până la Dunăre, ameninţând direct Ţările Române.
În general, acestea au adoptat o atitudine defensivă, evitând transformarea în paşalâcuri turceşti.
Statutul lor politico-juridic evoluează de la independenţă la autonomie, relaţiile cu Imperiul Otoman fiind reglementate prin documentele numite Capitulaţii.
Totodată, situaţia Ţărilor Române a fost influenţată şi de jocul de interese al marilor puteri creştine vecine: Ungaria, Polonia şi, din secolul al XVI-lea, Imperiul Romano-German (Habsburgic).
Alături de statele creştine europene, Ţările Române au participat la cruciadele antiotomane, devenind adevărate "Porţi ale creştinătăţii".
Spre sfârşitul secolului al XIV-lea, voievodul Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân (1386-1418), a inaugurat politica de alianţă cu Regatul Ungariei împotriva otomanilor. La 7 martie 1395, la Braşov, acesta semna, cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg un tratat cu caracter antiotoman .
Voievodul Petru I Muşat (1375 – 1391) inaugura, la rândul său, tradiţia bunelor relaţii ale Moldovei cu Polonia, pentru a contrabalansa pericolul reprezentat de Ungaria. Această politică a fost continuată şi de alţi voievozi moldoveni, ca Alexandru cel Bun (1400-1432) sau Ştefan cel Mare (1457-1504).
De la sfârşitul secolului al XIV-lea, românii au fost implicaţi direct în lupta antiotomană, participând la susţinerea politicii de „cruciadă târzie”. Astfel, Mircea cel Bătrân a obţinut victoria, la Rovine (1395), împotriva oştilor conduse de sultanul Baiazid I şi a participat, alături de Sigismund de Luxemburg, la cruciada de la Nicopole (1396), unde însă creştinii au fost înfrânţi de otomani.
Românii, între diplomaţie şi conflict în secolele al XV-lea şi al XVI-lea.
Consolidarea puterii otomane, în secolul al XV-lea, a determinat înlăturarea unor dispute mai vechi în relaţiile ţărilor noastre cu Polonia sau Ungaria.
Au fost încheiate noi tratate antiotomane, precum cel semnat de Ştefan cel Mare cu regele Ungariei, Matei Corvin (1475).
Însemnate victorii militare antiotomane au fost obţinute de Alexandru cel Bun, la Cetatea Albă (1420), de voievodul Transilvaniei, Iancu de Hunedoara (1441-1456), în campania cea lungă, din 1443 – 1444 şi în campania de la Belgrad (1456), de domnitorul Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş, în 1461 – 1462, sau de Ştefan cel Mare, la Vaslui (1475).
Unii voievozi s-au implicat în susţinerea pe tronul celorlalte ţări româneşti a unor domnitori favorabili luptei antiotomane. Iancu de Hunedoara i-a susţinut, între alţii, la tronul Ţării Româneşti, pe Vladislav al II-lea, iar pe cel al Moldovei, pe Bogdan al II-lea . Ştefan cel Mare a intervenit, la rândul său, susţinându-i, în Ţara Românească, pe Vlad Ţepeş sau pe Laiotă Basarab. Voievodul moldovean a urmărit şi obţinerea sprijinului altor puteri europene, fapt demonstrat, de pildă, de trimiterea solului Ioan Ţamblac la Veneţia, în 1475.
Ţările Române nu au fost cucerite de otomani, şi-au păstrat autonomia internă, fără a deveni paşalâcuri, plătind însă un tribut anual către sultan. Din secolul al XV-lea, relaţiile cu Imperiul Otoman au fost reglementate prin documentele numite capitulaţii.
În secolul următor, când statul otoman a ajuns la apogeul extinderii sale teritoriale, dominaţia otomană asupra Ţărilor Române s-a accentuat, regimul tributar devenind unul vasalic.
În 1540, centrul Ungariei a fost transformat în paşalîc.
Prin urmare, Transilvania a intrat sub suzeranitate otomană, fiind organizată ca un principat autonom (1541).
Istoricii moderni consideră că statutul Ţărilor Române în raport cu Poarta a fost mai degrabă rezultatul unui compromis între clasa politică de la nordul Dunării şi Imperiul Otoman. Ţările Române îşi păstrau instituţiile proprii, iar marea boierime – privilegiile. În schimb, Poarta primea, ca recunoaştere a suzeranităţii sale, şi dreptul de a exercita o anumită supraveghere asupra statelor din spaţiul românesc.
În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, tributul a înregistrat o creştere fără precedent, fiind însoţit de instituirea monopolului comercial otoman, de cumpărarea domniei şi un control tot mai sever al Porţii asupra acesteia. De aceea, se poate considera că otomanii au avut mai multe avantaje din exploatarea indirectă a spaţiului românesc, decât dacă l-ar fi cucerit direct.
Statul român modern. Proiecte politice si realizarea Romaniei Mari
Instaurate în 1711 în Moldova şi în 1716 în Ţara Românească, domniile fanariote au reprezentat o formă de manifestare a crizei Imperiului Otoman, interesat în accentuarea controlului său asupra teritoriilor deja deţinute direct sau dependente.
În ambele Principate, regimul politic fanariot a durat până în anul 1821, având aceleaşi trăsături caracteristice:
grecizarea domniei şi a altor instituţii laice sau ecleziastice (în defavoarea boierimii autohtone), a culturii şi a învăţământului,
restrângerea autonomiei,
accentuarea presiunilor otomane asupra Principatelor, fiscalitatea excesivă (creşterea şi diversificarea dărilor de diverse tipuri impuse populaţiei),
sporirea obligaţiilor faţă de Imperiul Otoman.
Totuşi, unii dintre domnitorii fanarioţi (Constantin Mavrocordat, Alexandru Ipsilanti, Ioan Caragea), au iniţiat, sub influenţa iluminismului, o serie de reforme interne care au vizat sistemul fiscal, administraţia, învăţământul, situaţia ţărărnimii, inaugurând astfel un proces de modernizare a statului.
Boierii români au reacţionat faţă de noul statut politico-juridic al Principatelor prin redactarea unor memorii adresate puterilor creştine (precum cele din anii 1769, 1772, 1774, 1791, 1802, 1807), în care revendicau revenirea la domniile pământene, recunoaşterea privilegiilor boiereşti, limitarea dominaţiei otomane, libertatea comerţului etc. Memoriul din 1772, de exemplu, susţinea unirea Moldovei cu Ţara Românească, iar cel din 1791 revendica unirea şi independenţa Principatelor sub protecţia Rusiei şi a Austriei. În 1802, Dumitrache Sturdza elabora Planul de oblăduire aristo-democrăticească, care propunea un proiect republican de nuanţă aristocratică. S-a conturat astfel aşa-numita “partidă naţională”, ce avea să se manifeste şi în secolul al XIX-lea.
De la 1821 la 1848.
Mişcarea condusă de Tudor Vladimirescu, desfăşurată în anul 1821 în Ţara Românească, a dat noi dimensiuni proiectului politic modern.
În documentele Proclamaţia de la Padeş şi Cererile norodului românesc, se propuneau reformarea administraţiei, a justiţiei, învăţământului, economiei, respectarea autonomiei Principatelor şi instituirea principiului suveranităţii poporului.
După înfrângerea mişcării, Imperiul Otoman a renunţat la domnitorii fanarioţi, fiind instituite, din 1822, domniile pământene, reprezentate de Grigore Dimitrie Ghica (Ţara Românească) şi Ioniţă Sandu Sturdza (Moldova).
În 1822, mica boierime din Moldova îşi exprima punctul de vedere prin elaborarea Constituţiei cărvunarilor, redactată de Ionică Tăutul şi înaintată domnitorului Ioniţă Sandu Sturdza. Proiectul cuprindea revendicări precum garantarea libertăţii persoanei, a egalităţii în faţa legilor sau formarea unei adunări reprezentative – Sfatul Obştesc.
În deceniul următor, Regulamentele Organice au contribuit la punerea în practică a unora dintre principiile politice moderne (separarea puterilor în stat, reorganizarea fiscală, reforma justiţiei), domnitorul bucurându-se însă de prerogative largi.
Programul politic elaborat de revoluţionarii de la 1848 şi prezentat în documentele revoluţiei a contribuit la trasarea principalelor obiective politice şi socio-economice pe care naţiunea română urma să le îndeplinească. Printre ideile sale s-au numărat:
înlăturarea stăpânirii străine, a amestecului extern în problemele Ţărilor Române; unirea Moldovei cu Ţara Românească;
regim politic constituţional;
recunoaşterea şi garantarea libertăţilor cetăţeneşti;
rezolvarea problemei agrare - emanciparea şi împroprietărirea ţăranilor.
Astfel, dacă Petiţia Naţională de la Blaj cuprindea revendicări specifice mai ales românilor din Transilvania, documentul Prinţipurile noastre pentru reformarea patriei propunea unirea Moldovei cu Ţara Românească într-un stat independent, ca şi
emanciparea şi împroprietărirea ţăranilor fără despăgubire. Proclamaţia de la Islaz, programul revoluţionarilor din Ţara Românească, afirma necesitatea întăririi autonomiei ţării, eliminarea amestecului Rusiei şi Turciei în problemele interne şi înlăturarea privilegiilor feudale.
ETC.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu